Citat:
Īn prealabil postat de heaven
Cand nu te poti iubi si accepta pe tine insuti asa cum ai fost facut de Creator,evident ca nu o sa o poti face nici cu cei din jurul tau,dar in schimb ai pretentia ca esti crestin si urmezi, calea iubirii neconditionate,acea iubire reala ce ofera libertate omului.Este un paradox...
Din pacate mi se intareste din ce in ce mai mult convingerea ca putini mai sunt aceia care traiesc un crestinism autentic si ca,din pacate,religia ajunge pentru unii sa fie distorsionata in fel si chip si folosita drept paravan pentru frustrarile si blocajele interioare.
Chiar nu vreau sa ofensez pe cineva,insa in ultima vreme mi-a fost dat sa vad prea multe aspecte "stranii",ca sa ma exprim elegant, ale unor crestini din acestia inversunati,care in schimb,in viata de zi cu zi te uluiau cu anumite fapte,care numai crestinesti si morale nu erau.
|
Nici nu pot sa te contrazic, heaven, caci intr-adevar putini mai sunt aceia, care sa traiasca un crestinism autentic, dar nu din motivul indicat de tine mai sus, ci pur si simplu pentru ca putini mai sunt dispusi sa faca ceea ce se cere pentru a se ridica la nivel de crestinism autentic.
Omul nu a fost creat perfect, ci perfectibil; dovada cadera lui Adam din rai.
Iubirea de sine, care tie ti se pare necesara, imi aminteste prea mult de reclamele TV, care iti motiveaza ispitele cu sloganul: "pentru ca meriti!"
Oare asta ne invata crestinismul: ca meritam? Da, meritam, dar nu ceea ce ne fac reclamele publicitare sa credem, ci meritam mantuirea in masura in care ne-am straduit sa o obtinem, incat Dumnezeu sa ne-o faca cadou. Lucru greu, care cere o anumita disciplina si renuntare de sine; daca nu de la inceputul vietii, macar pornind dintr-un moment critic.
Faptul ca observi la altii ruptura dintre credinta si fapta, este pentru ca si tu suferi de unele pacate, ca orice om. Noi dezaprobam la altii lucruri, pe care din pacate si noi le facem sau le-am face, insa vazandu-le la altii, mai usor ne dam seama, ca ele nu sunt bune. Este un mecanism pe care il avem in noi si care functioneaza de la sine. Vine un moment in viata, cand incepem sa ne vedem greselile si ne miram cum de am putut fi de acord sa facem acele fapte. De ce le-am facut? Pentru ca in momentul in care le faci, deciziile se iau la nivelul duhovnicesc pe care il ai atunci.
Inteleg ca doresti un dialog; dar nu vad cu ce ar sta citatele biblice in calea acestui dialog?
Petre Tutea a explicat, ca nu exista idei originale, ci doar pareri care se bazeaza pe bagajul de cunostite al individului. Este deci cam greu, daca nu imposibil, sa fim originali. Si atunci de ce deranjeaza citatele? Banuiesc, pentru ca cel in cauza nu poate "jongla" cu alte materiale decat cele citite de el. Respingand citatele biblice, acela isi arata de fapt o lipsa. Spun acest lucru in general si fara o referire la o anumita persoana, caci de multa vreme am fost intrigata de respingerea de catre unii a citatelor ortodoxe pe acest forum, care isi spune "crestin-ortodox". Pentru mine personal, aceste citate fac parte din limitele intre care incerc sa vietuiesc...