Plutesc pe marea vieţii zbuciumată
Şi valuri mari lovesc corabia încercată,
De vânturi aducătoare de necazuri şi durere.
Şi sufletului meu, nădejdea-i piere.

Plutesc, dar unde voi ajunge oare?
Că sunt în mijlocul mării şi nu mai văd scăpare.
Nu e nici far, ca să-mi arate calea,
De pretutindeni mă-nconjoară marea.


Corabia mea scrâşneşte tare.
E gata să se rupă, de valuri mari din mare
Şi-atunci în disperare înalţ spre Tine rugă.
- Doamne, nu mă lăsa, grăbeşte de-mi ajută !

Pe marea vieţii mele, a apărut atunci Lumina.
Stăpânul Atoatecreator şi mi-a întins mâna,
Ca să mă scoată din a păcatelor întunecată mare
Şi să mă scape din veşnica pierzare.

El, cu iubirea Sa divină,
A liniştit marea iar bolta cerului a devenit senină.
Şi mi-a condus corabia spre liman bun.
Căci Domnul este a tot ce e văzut şi nevăzut Stăpân.

Şi El nu vrea pe nimeni ca să piardă.
Ne aşteaptă în fiecare zi, ne rabdă.
Ne ocroteşte viaţa cu infinita Lui iubire,
Căci vrea ca să ne dăruiască, cereasca mântuire.