VIDEO: Nepoata lui BERCEA MONDIALU’, al carei nas este MIRCEA BASESCU, a fost BOTEZATA IN BANI … La propriu
http://saccsiv.wordpress.com/2010/01...ni-la-propriu/
Acuma, să mă ierte Dumnezeu, dar când vezi așa ceva, care nu este groaznic, nici strigător la cer, ci strigător la cerurile cerurilor, întreb și eu ca "prostul", bă da popii ăia ce păzesc acolo ? Cum își permit unii să facă o asemenea batjocură din sfânta taină a botezului ?? Cum poate un preot ortodox să accepte așa ceva ?? Dacă pe țiganii ăia îi poți înțelege că ei mai multe nu știu, cum poate un popă să accepte așa ceva ?? Cum poate să accepte acea mărturisire efectiv formală și fără absolut nici un fel de relevanță din partea unor indivizi care nu au nici cea mai mică legătură cu viața de credință, ci se ocupă numai cu lucrurile veacului acestuia din care și-au făcut dumnezei la care se închină precum odată evreii la vițelul de aur ?? Ce păzesc înalții care stau acolo cocoțați pe scaune, sus, în înălțimi ?? Astfel de atitudini cu privire la sfântul botez, și nu mă refer neapărat la persoane cât la atitudini și comportamente, trebuie excomunicate pentru vecii vecilor din Sfânta Biserică, deși asemenea lucruri nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată !!! Însă stau și mă întreb, și sper că nu retoric, ce naiba mai păzesc preoții și ierarhii Bisericii când au loc asemenea ritualuri formaliste și când au loc asemenea batjocuri ale lucrurilor sfinte chiar în incinta Bisericii ?? Cum este posibil pentru bani ca anumiți indivizi care trebuiau să păzească sfințenia credinței să permită asemenea lucruri strigătoare la cer și chiar în Biserică și chiar la Sfântul Botez, care odată în istoria Bisericii (ehe, dar ce vremuri ..!!!) mai era numit și luminare ??