Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Problema ridicată este serioasă, interesantă, actuală și merită dezvoltată pe un topic dedicat. Eventual nu la "Generalități", unde subiectele se pierd repede, ci la "preoți". Permiteți două observații la cele ce ați spus.
1. "Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane."
Noi credem că spovada bine făcută duce la restaurarea stării de grație de după botez. Prin urmare, dacă un credincios s-ar spovedi, ar primi 7 ani de interdicție de la împărtășanie, și apoi nu ar mai face nici un păcat grav, murind în această stare, va fi în mod sigur mântuit mai devreme sau mai târziu, după un răstimp pe care îl putem scurta prin faptele noastre de credință, prin rugăciunile noastre și ale întregii Biserici și pe care unii îl numim "vămile văzduhului", alții îl numim "suferințele purgatoriale".
2. Scopul acestor amânări de la împărtășanie nu este ca omul să trăiască despărțit de Cristos, ci ca, prin nevoință, să înțeleagă darul gratuit care i s-a făcut. Sunt de acord că, pe alocuri, se exagerează cu acest timp de penitență. Pe de altă parte, există și un pericol contrar, pe care eu îl întâlnesc des în Biserica mea. La noi se dă excomunicare numai pentru păcate de extremă gravitate, așa cum este sacrilegiul sau avortul. În rest, chiar dacă ar fi să fi omorât pe cineva, crediniosul se poate împărtăși imediat după ce s-a spovedit. Acesta este spre binele unora, dar spre răul altora, care ajung să ia Sf Împărtășanie cam ca pe agheasmă, dacă nu cumva ca pe guma de mestecat. În planul ideilor, consecința este convingerea falsă că nu este necesară nevoința ca să te mântuiești, precum și diminuarea a ceea ce am putea numi "conștiința păcatului", adică a durerii și părerii de rău înlăcrimate față de teribila palmă pe obrazul lui Cristos care se produce în urma păcatului nostru. În plan spiritual, se ajunge adesea la scăderea sentimentului sacrului, adică la scăderea convingerii că cele ale lui Dumnezeu sunt prea curate și trebuie tratate ca atare, la scăderea convingerii că cele văzute sunt mlădițe ale unei vițe de vie cu rădăcina într-un loc nevăzut deocamdată, dar cât se poate de real și, în final, la diminuarea credinței.
La urma urmi, problema ridicată de dv este reductibilă la dilema de tip "ce fel de profesor este mai bun: profesorul sever sau profesorul îngăduitor ?". Este o problemă cu soluție mediană: răspunsul nu poate fi decât calea de mijloc, care este Calea Împărătească. Dar nu e întotdeauna ușor de găsit. Și nu e ușor de găsit în primul rând fiindcă depinde mult de elev. Dar, să nu uităm, elevii rareori doresc profesori mai severi, ci mai des doresc profesori mai îngăduitori, ceea ce nu este neapărat spre zidirea și viitorul lor.
|
Incercand sa raspund pe rand:
1.Vorbeam despre preotii care dau ani buni de zile oprire la impartasanie pentru pacate nu atat de grave.Este utopic sa te gandesti ca in 7 ani de zile omul nu mai pacatuieste deloc.
A,sa nu mai repeti un pacat deosebit de grav (avort,crima,abuz sexual,magie neagra etc) pentru care ai fost oprit de la impartasanie,da,de acord,insa depaseste sfera unei viziuni realiste sa crezi ca persoana aceea nu va mai cadea si din alte puncte de vedere in decurs de ani.O facem in fiecare zi,daramite ani!
Calea asta spirituala nu este una lina si lipsita de obstacole:cadem,ne ridicam,cadem iarasi si tot iarasi ne ridicam.Dumnezeu ne cunoaste natura umana si vrea sa vada in primul rand ca nu ne complacem in a sta cazuti,ci ca ne luptam sa evoluam,invatam din greseli si ne ridicam indiferent ce obstacole si ispite intalnim.
2.Am spus-o si o repet:sunt de acord cu rostul canonului,insa nu la modul exagerat si nu in orice conditii.
Canoanele ar trebui bine gandite si dramuite dpdv al efectului care l-ar avea asupra celui in cauza.
Nu cred ca e cel mai potrivit sa comparam aceasta situatie cu un profesor sever versus unul indulgent,ci mai curand cu un medic care daca nu isi dramuieste bine reteta risca ori sa nu aiba efect ori sa piarda pacientul din cauza dozei prea mari.
Cainta omului este cea mai importanta,iar daca acesta se caieste cu amar timp de un an,doi la modul cel mai sincer si din adancul sufletului,de ce sa il tii departe de Sfanta Impartasanie 7 ani?Asta mi se pare cea mai drastica parte a canonului si cred ca ar trebui data doar in cazuri foarte grave,mai ales ani de zile!
In acelasi timp,mi se pare foarte corect sa prelungesti canonul unei persoane care vezi ca persevereaza in greseala respectiva si ca nu se caieste.
Iisus l-a iertat pe talhar pe cruce pe loc si asta doar pentru faptul ca acela s-a cait sincer in inima lui pentru greselile sale!
Stiu ca noi judecam cu mintea noastra de profani,insa repet: nu mi se pare firesc sa pui canonul inaintea omului,pentru ca primul a fost creat pentru cel de al doilea si nu invers!