Citat:
În prealabil postat de heaven
Sunt convinsa ca si canonul are rostul sau,insa unii preoti dau ani de zile oprire de la impartasanie si nu pentru lucruri extrem de grave.Cand ajungi sa dai pentru niste pacate minore 7 ani oprire de la impartasanie,asa cum se da pentru un avort,de exemplu...eu cred ca este o problema.
Si va rog sa nu imi spuneti ca nu exista pacat mic si pacat mare,pentru ca nu cred.Nu mi se pare tot una sa spui o minciuna,sa te manii pe cineva sau sa barfesti cu a ucide un om.
Daca ar fi asa,cred ca toti crestinii aproape,cu cateva exceptii de sa le numeri pe degetele de la o mana,s-ar mai impartasi.
Sunt preoti care fac exces de zel in acest sens,mai ales printre preotii calugari am observat si unii enoriasi ajung sa se indeparteze de biserica,iar altii sa stea cu anii neimpartasiti,pentru ca dupa terminarea respectivului canon,evident in anii aceia mai faci si alte pacate,deci vei primi un altul cu oprire eu stiu cati alti ani si o tii asa pana cand?
Impartasania este foarte importanta din punctul meu de vedere si cred ca si al vostru,iar canonul trebuie sa aiba drept scop pocainta celui in cauza,nu alungarea lui din mijlocul celor sfinte.Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane.
Cand canoanele ajung mai importante decat omul,iarasi...avem o problema!
Se spune si este o realitate ca nu exista boli,ci bolnavi,iar pentru aceasi suferinta nu poti aplica la toata lumea un tratament identic,iar ca analogie,un preot cred ca ar trebui sa asculte foarte atent la spovedanie persoana in cauza si sa ia o decizie avand in vedere absolut toti factorii care implica omul din fata lui si pacatul savarsit.
|
Problema ridicată este serioasă, interesantă, actuală și merită dezvoltată pe un topic dedicat. Eventual nu la "Generalități", unde subiectele se pierd repede, ci la "preoți". Permiteți două observații la cele ce ați spus.
1. "Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane."
Noi credem că spovada bine făcută duce la restaurarea stării de grație de după botez. Prin urmare, dacă un credincios s-ar spovedi, ar primi 7 ani de interdicție de la împărtășanie, și apoi nu ar mai face nici un păcat grav, murind în această stare, va fi în mod sigur mântuit mai devreme sau mai târziu, după un răstimp pe care îl putem scurta prin faptele noastre de credință, prin rugăciunile noastre și ale întregii Biserici și pe care unii îl numim "vămile văzduhului", alții îl numim "suferințele purgatoriale".
2. Scopul acestor amânări de la împărtășanie nu este ca omul să trăiască despărțit de Cristos, ci ca, prin nevoință, să înțeleagă darul gratuit care i s-a făcut. Sunt de acord că, pe alocuri, se exagerează cu acest timp de penitență. Pe de altă parte, există și un pericol contrar, pe care eu îl întâlnesc des în Biserica mea. La noi se dă excomunicare numai pentru păcate de extremă gravitate, așa cum este sacrilegiul sau avortul. În rest, chiar dacă ar fi să fi omorât pe cineva, crediniosul se poate împărtăși imediat după ce s-a spovedit. Acesta este spre binele unora, dar spre răul altora, care ajung să ia Sf Împărtășanie cam ca pe agheasmă, dacă nu cumva ca pe guma de mestecat. În planul ideilor, consecința este convingerea falsă că nu este necesară nevoința ca să te mântuiești, precum și diminuarea a ceea ce am putea numi "conștiința păcatului", adică a durerii și părerii de rău înlăcrimate față de teribila palmă pe obrazul lui Cristos care se produce în urma păcatului nostru. În plan spiritual, se ajunge adesea la scăderea sentimentului sacrului, adică la scăderea convingerii că cele ale lui Dumnezeu sunt prea curate și trebuie tratate ca atare, la scăderea convingerii că cele văzute sunt mlădițe ale unei vițe de vie cu rădăcina într-un loc nevăzut deocamdată, dar cât se poate de real și, în final, la diminuarea credinței.
La urma urmi, problema ridicată de dv este reductibilă la dilema de tip "ce fel de profesor este mai bun: profesorul sever sau profesorul îngăduitor ?". Este o problemă cu soluție mediană: răspunsul nu poate fi decât calea de mijloc, care este Calea Împărătească. Dar nu e întotdeauna ușor de găsit. Și nu e ușor de găsit în primul rând fiindcă depinde mult de elev. Dar, să nu uităm, elevii rareori doresc profesori mai severi, ci mai des doresc profesori mai îngăduitori, ceea ce nu este neapărat spre zidirea și viitorul lor.