[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ciprian22

Nu stiu ce sa zic..cu parere de rau spun ca am schimbat catziva duhovnici si.

Asta este o primă eroare. Nu spun că este absolut obligatoriu să avem un singur duhovnic toată viaţa. Dar nici să-i schimbăm precum ciorapii. Există motive juste pentru schimbarea duhovnicului, aşa cum e mutarea în altă localitate. Chiar şi împrejurarea că, în mod repetat, duhovnicul nu are timp pentru noi ar putea fi un motiv just. Dar împrejurarea că duhovnicul ne-a dat un canon nu este un motiv just, după părerea mea. Pe "tâmpla templului" din Ierusalim, un om a primit o ofertă mai mult decât atrăgătoare din partea prinţului acestei lumi: anume, să domnească în mod vizibil asupra multor popoare. Dar a preferat oferta Tatălui Său, care era... o cruce de lemn, pe care urma să moară. Asta e culmea canonului nemeritat, putea să îşi schimbe Părintele, dar nu a făcut-o.

si ff grabit..ne-a expediat sa venim cand ne vom "legaliza" relatia pentru ca altfel nu ne poate impartasi..Asta dupa cateva intrebari sumare..pe tonul pe care intrebi in statie daca acolo opreste aurobuzul pentru anume directie.

În mod evident, părintele are dreptate în acest caz. Nu numai că nu vă poate împărtăşi, dar nici nu vă poate spovedi. Precondiţia unei bune spovezi este căinţa faţă de păcate şi hotărârea de a nu le mai repeta, iar încălcarea acestei precondiţii invalidează spovada. Nici un preot din lume nu vrea să administreze sacramente invalide, după cum nouă, doctorilor, nu ne place să adminstrăm medicamente despre care ştim de la început că nu vor avea nici un efect.
Deci, în cazul păcatelor continuate (viciilor), spovada nu se poate face decât dacă penitentul este hotărât să iasă din starea de păcat. Mai concret, în cazul unui cuplu în cadrul căruia există relaţii sexuale premaritale, pe care le mai numim, dur dar clar, "legătură de curvie", spovada se poate face în una din următoarele două situaţii:
-când penitentul este hotărât să nu mai aibă legătură sexuală cu prietenul/prietena lui, ci să trăiască în curăţie.
-când cei doi se căsătoresc.
Prin câteva întrebări scurte, probabil că preotul şi-a dat seama că nu vă calificaţi pentru o bună spovadă. Asta nu înseamnă că a avut loc o spovadă grăbită, ci că nu a avut loc spovada. Ceea ce putea să facă, era să vă dea binecuvântare, fapt care, chiar dacă nu vă readuce în stare de graţie sfinţitoare, aduce totuşi harurile lucrătoare (graţiile actuale), care întăresc credinţa şi sporesc capabilitatea credinciosului de a rezista ispitei. Dar, probabil că preotul a avut considerentele lui să nu vă dea binecuvântare, ori pur şi simplu a uitat. Noi, e bine să ne concentrăm mai mult pe omisiunile noastre decât pe acelea ale părinţilor noştri.

Eu eram pregatit oarecum pentru asa "spovedanie"..Dar ea nu prea.Practic ia dat apa la moara pentru parerea pe care o are despre multi din preotii romani.

Citesc printre rânduri că avea părerea aceasta dinainte. Când s-a instalat un ciocan în mintea noastră, atunci vedem peste tot numai cuie. Dar ipoteza că Dumnezeu i-a scos în cale exact preotul de care avea nevoie în situaţia ei i-a trecut prin cap ?

O coldega de munca a mers pentru prima oara la spovedit tot de gura mea..la 54 de ani..La care preotul cand a aflat ca nu a fost pana atunci la spovedit a tipat la ia "dar ce crezi cucoana ca Dumnezeu iarta pacatele en gros?" si i-a spus sa vina alta data..ia a promis ca nu mai merge...

Dacă preotul a folosit exact aceste cuvinte, a greşit de două ori în aceeaşi frază. Mai întâi, ca mod de adresare faţă de penitentă, mai apoi ca viziune teologică. Dar şi ea a greşit, şi anume a făcut o eroare pe care credincioşii o fac des: nu i-a spus preotului mai dinainte că e vorba de o spovadă generală. Iată, mai exact, deosebirea dintre o "spovadă obişnuită" şi una căreia îi spun "generală". Spovada obişnuită este cea a credinciosului care se spovedeşte cu anumită ritmicitate, să spunem cam o dată pe lună. Are unul sau câteva păcate de spovedit. Ştie şi este deprins să îşi facă un examen de conştiinţă, ştie bine deosebirile dintre păcatul de moarte şi cel lesne iertător. Într-un asemenea caz, spovada durează maximum cinci minute. Cu totul altul e cazul unei spovezi generale, adică făcute de un penitent care nu are nici deprindere, nici nu ştie cum să îşi facă cercetarea cugetului, care de multe ori a şi uitat păcatele pe care le-a făcut în ultimele decenii de când nu s-a spovedit, deci trebuie ajutat prin întrebări. Asta ia timp, uneori chiar mai mult de o oră. Probabil că preotul şi-a dat seama despre ce e vorba, de aceea i-a spus să vină altă dată, ca să nu dea rasol. Mă gândesc că la mine vin unii să facă injecţii, dar, la un moment dat, vine unul care trebuie operat. Afară mai sunt aliniaţi vreo zece pentru injecţii. Ce să fac ? Nu e normal să-i spun aceluia cu operaţia să vină altă dată ? Nu e în nici un pericol iminent, cum a stat douăzeci de ani neoperat şi cu boala în el, poate să mai stea două zile, până ce amândoi vom avea timp.

Nu stiu ce sa spun dar am sentimentul ca preotii de acest gen impreuna cu cei care cer taxa multe milioane pentru anumite "servicii" uitand ca de fapt ei slujesc oamenii si nu invers sunt intr-un numar pe care multi nu vor sa-l recunoasca.

Un lucru e clar: întreţinerea unei biserici, ca şi opera spirituală şi socială a unei parohii, înseamnă costuri. Nici Isus, în timpul activităţii Sale publice de mai bine de trei ani, nu a recurs decât de două ori la miracolul înmulţirii mâncării. În rest, cei care credeau în El aduceau tot ceea ce este necesar. Atâta timp cât în BOR nu există practica simbriei (adică a unei sume anuale pe care credincioşii o plătesc parohiei lor), găsesc foarte normal ca preoţii să ceară, de la credincioşii care au posibilitatea, plată pentru "servicii". Pentru noi, catolicii din Bucureşti, taxa anuală recomandată este de 1 la sută din venitul brut. În urma calculării, am plătit anul trecut 300 de RON. Deci, cam în zece ani un credincios care lucrează şi câştigă bani plăteşte la parohie 30 de milioane pe vechi. Asta în afară de "cutia milei", chetele de la Ofertoriu, lumânări, calendare, felcitări, etc. Vi se pare mult ca unul care în acel deceniu nu a trecut pe la biserică şi cere o nuntă, un botez etc să plătească, acolo, "câteva milioane" ? Când ne operăm, băgăm mâna adânc în buzunar, deşi parcă am mai plătit o dată, ca asigurare medicală. Dar, când ne operăm sufletul, scoţând ceea ce e bolnav în el, protestăm ca şi când nu ar exista costuri, deşi nu am plătit nimic de mult.