Astazi m-am impartasit: nu spre judecata, nici spre osanda, ci spre iertarea pacatelor, spre tamaduirea sufletului si a trupului si spre viata de veci.
Citat:
În prealabil postat de sherlock_holmes
Da Florine,este foarte bine sa ne impartasim des daca,dupa cum spune Sfintul Nicodim: facem pregatire,sintem atenti,avem o paza strinsa fata de gindurile rele ( tu cum faci aici ? ), avem frica de Dumnezeu,contractie in simturi si paza in miscarile lui ( fara dezlegari desavarsite si la mancaruri, si la cuvinte, si la privelisti necuviincioase si sa ajungem asemenea unui dobitoc )...
|
Da, atentia este esentiala in viata noastra ca si crestini. Altfel cadem usor si fara veste, mirandu-ne uneori cum de s-a intamplat o asa fapta grava. Atentia face parte din pregatire si este un alt fel de a spune "paza simturilor".
Am avut perioade de mari ispite in care imi erau induse ganduri de hula, imaginatie-horror. Multumesc Sfintilor din Patericul Egiptean ca m-au invatat sa le ignor. Aceasta solutie e valabila pentru orice gand negativ care ne tulbura: ignorarea. Si rugaciunea, eu prefer Rugaciunea Lui Iisus. Altfel, nu le putem sta impotriva si riscam sa deznadajduim.
Cata vreme nu suntem mantuiti complet de rau, frica de Dumnezeu ramane. Altfel, iubirea desavarsita ar elimina-o, insa mai avem pana acolo.
In privinta mancarii, noi suntem foarte atenti. Carne - ocazional. Fara chimicale, pe cat posibil. Fara prajeli, dulciuri si alte lucruri periculoase. Folosim aghiazma mare ca apa de consum. Mancam relativ mult comparativ cu altii, insa ne mentinem amandoi alura de "manechin". Fiecare cu metabolismul sau.
E foarte greu sa nu gresim cu cuvintul, fie el vorbit ori scris. Pentru asta avem rugaciunea zilnica, caci Hristos ne iarta daca I-o cerem. Trebuie doar macar putina cainta, parere de rau. Nu am nici un dubiu, dupa cum scrie in Pelerinul rus.
E imposibil sa trecem ziua fara sa vedem imagini care ar trebui sa fie ascunse. E o realitate ajunsa normalitate. La fel ca si in cazul unui gand rau, le ignor. Nu dureaza mult ispita. Iar simpla vedere nu e pacat, nici macar greseala. Dupa o scurta lupta rationala, poti sa te alegi cu un pacat sau cu o cununa. Zicea un calugar cand vedea o femeie frumoasa: slava Domnului ca e frumoasa. Pentru vremurile noastre as adauga, daca e "semidezbracata": si da-i, Doamne, mai multa minte.
Citat:
În prealabil postat de sherlock_holmes
Printre pacatele de moarte si opritoare de la Sfinta Impartasanie,ai scris si despre minciuna...aici cum te descurci,caci mie imi vine destul de greu sa nu mint ( de frica cind intirzii la servici,sau cind ii spun doamnei Holmes sa nu ma dea la telefon ca nu sint acasa,sau cind exagerez,sau cind promit si nu ma tin de promisiune....etc ...deja ma ia cu ameteli)
|
Nu mi-am facut un obicei in a minti cu prestiinta. Ar deveni usor un viciu. Cunosc oameni pe care nu stii cand sa-i crezi si cand nu. Acum mi-am amintit ca am uitat sa-l trec pe lista la spovedania de miercuri, insa am pomenit de pacatele cu cuvantul. A minti involuntar, intamplator in conversatiile de peste zi, e o greseala care se iarta la rugaciunile zilnice. Insa premeditat, uneori e preferabil sa mint cu un scop bun. Dar foarte rar, cand simt ca nu am de ales. Spre exemplu, mi-am pierdut permisul de conducere cand am fost in Serbia si astia m-au pus sa dau o declaratie in care sa povestesc imprejurarile. Am scris ca nu stiu - si chiar nu stiu exact cum si unde a fost posibil sa-l pierd. Romanii ar fi in stare sa ma trimita acolo sa dau anunt la ziarul local sau alte povesti citite pe forumuri...
Citat:
În prealabil postat de sherlock_holmes
Din cit am citit din canoane,sotia sau sotul necredincios nu se refera la cei de alta credinta ( cu care nu avem voie sa ne casatorim )...ci la faptul ca sotia sau sotul desi botezati ortodox,nu prea merg pe la Biserica si fac cele ale lui Dumnezeu,acestia sint necredinciosii care ar putea fi mintuiti prin credinta noastra...parca asa.
Daca citesti cu atentie canoanele,marea lor majoritate arata cit timp sintem opriti de la Sfinta Impartasanie,cind facem anumite pacate...perioade reduse de duhovnic,in functie de intensitatea pocaintei noastre.
|
Am discutat o ora la spovedanie cu parintele meu duhovnic acum vreo trei zile. Concluzia lui a fost ca trebuie sa ma impartsasesc. Au fost perioade cand ma credeam eu mai destept si nu voiam sa ma apropii de Hristos, desi primeam dezlegare. Aveam aceleasi argumente ca si cei cu care discut aici in contradictoriu: nevrednicia, lipsa unei pocainte "autentice", frica de osanda, faptul ca lumea noastra e mult mai pacatoasa ca si lumea de odinioara si alte cele. Acum insa fac ascultare, in speranta ca si sotia (botezata la ortodocsi) se va spovedi si impartasi candva impreuna cu mine.
Citat:
În prealabil postat de sherlock_holmes
Oricum,daca avem trezvie,traim in curatie ( cit de cit ),ne spovedim des,incercind sa nu mai repetam pacatele spovedite ( sau macar nu la aceeasi intensitate si frecventa ca mai inainte)...si daca duhovnicul ne da dezlegare....atunci chiar ca ar fi un lucru extrem de daunator sa nu ne impartasim,lipsindu-ne de bunurile ceresti si dumnezeiesti.
|
Sa ne cercetam inainte situatia particulara si, daca avem dezlegare si constiinta nu ne mustra, sa ne apropiem de Painea Vietii. Altfel, in caz de infractiune, fuga la spovedanie si duhovnicul va judeca cum stau lucrurile. Pentru ca nimeni nu ne garanteaza ca ajungem in postul urmator, care poate fi si peste 2-3 luni. Tinta noastra trebuie sa fie Duminica urmatoare, iar noi sa ne silim sa ne pastram constiinta nepatata, pe cat omeneste e cu putinta. Saptamanal, vom primi astfel iertare de toate pacatele comise intre timp si vom pune un nou inceput bun in speranta mantuirii de rau, inca din aceasta lume - asa cum e ea.
Doamne ajuta!