2. Alt motiv : deplina comuniune euharistică cu apostații serghianiști (adică cu
actuala Patriarhie a Moscovei, creată de schismaticul mitropolit Serghie Stragorodski și
de statul ateu comunist).
Serghie a făcut aceasta, prin hulitoarea sa “Declarație de loialitate a Bisericii
Ortodoxe Ruse față de guvernul bolșevic”, declarație pe care a semnat-o fraudulos, doar
el împreună cu câțiva episcopi, în numele întregii Biserici Ortodoxe Ruse, nesupunânduse
Sfântului Sinod condus de Sfântul Patriarh Mucenic Tihon.
„Declarația” proclama în mod fățiș Uniunea Sovietică a fi noua patrie; toate
bucuriile și succesele Uniunii Sovietice erau recunoscute ca fiind bucuriile și succesele
Bisericii Ruse, asemenea și tristețile: ,,Noi vrem să fim ortodocși recunoscând în Uniunea
Sovietică patria noastră, vrem ca bucuriile și succesele ei să fie bucuriile și succesele
noastre, iar eșecurile ei să fie și eșecurile noastre … Rămânând ortodocși, noi ne amintim
de datoria noastră de a fi cetățeni ai uniunii nu de frică, ci din conștiință, așa cum ne-a
învățat apostolul (Romani 13, 5)”. Prin acest act infam, mitropolitul Serghie a făcut din
organizația sa bisericească un accesoriu al organului de propagandă al guvernului
comunist.
Împotriva acestor blasfemii, Patriarhul Tihon și Sfântul Sinod au dat anatemei
bolșevismul, iar apoi pe Serghie și pe cei ce îi vor urma în schismă și în erezie, astfel cei
anatemizați au pierdut succesiunea apostolică.
Explicare pe larg :
Ca lucrare antihristică comunismul (bolșevismul) este o erezie care conține și idei
hiliaste (o împărăție pe pământ). Comunismul a vulgarizat Sfânta Tradiție a Bisericii,
înlocuind-o cu propriile surogate. Procesiunile erau înlocuite cu parăzile de 1 mai, Sfintele
Icoane erau înlocuite de portretele liderilor comuniști importanți, slujbele din biserică cu
adunările de partid, cele de înmormântare cu memoriale civile, slujba Sfintei Cununii cu
un ritual aiurea săvârșit de autorități, sfintele moaște înlocuite cu cadavrele îmbălsămate
ale liderilor de partid, cum este păstrat trupul dictatorului Lenin în sarcofagul
mausoleului din Piața Roșie (Moscova) .
Mitropolitul Serghie a tăgăduit, mințind cu mare nerușinare, în fața întregii lumi că
ar exista vreo persecuție în Rusia din motive de credință. Iar toți ierarhii și credincioșii
care au refuzat să participe la apostazia lui Serghie au fost etichetați drept „criminali
politici”. Ca atare regimul sovietic i-a arestat și trimis în lagărele morții din Siberia. Cei
care îl susțineau pe mitropolitul Serghie pretindeau cu viclenie sau lașitate că el apăra în
acest fel Biserica, ce altminteri ar fi fost distrusă în totalitate. În realitate însă, această
erezie numită serghianism este un sinonim pentru trădarea credinței în Hristos de
dragul păstrării unei organizații exterioare bisericești, a prosperității sale pământești, și
a unei false păci. Credincioșii erau obligați să aibă obediență necondiționată față de
liderii oficiali ai acestei Biserici care sprijinea politica făcută de autoritățile
guvernamentale sovietice.
- 4 -
Bolșevismul și serghianismul au fost prezente, de asemenea, în B.O.R. prin
patriarhii comuniști Iustinian, Iustin și Teoctist (a se cerceta afirmațiile blasfemiatoare din
lucrările intitulate “Apostolatul social” ale lui Iustinian Marina). Spre exemplu, Iustinian
susținea hule de genul: “Hristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare
Hristos este sovietic!”
În ultimii săi ani, Părintele cu viață sfântă Serafim Rose (†1982) scria: „Miezul
serghianismului este strâns legat de problema comună a tuturor Bisericilor Ortodoxe
oficiale din zilele noastre: pierderea gustului pentru Ortodoxie, pentru că ne-am obișnuit
cu ideea ca Biserica să fie înțeleasă pro ipso, am înlocuit Trupul lui Hristos cu o “instituție”
(”organizație”), și credem că harul și Sfintele Taine lucrează cumva în mod automat.”
(Not of This World, Platina, 1994).
Guvernul bolșevic, hulitor de Dumnezeu, pentru infama Declarație de loialitate a
lui Serghie, îl așează pe acesta ca Patriarh al Moscovei și al întregii Biserici Ruse, prigonind
și ucigând în lagăre majoritatea episcopilor canonici. Însă, potrivit făgăduinței Domnului
că porțile iadului nu vor birui Biserica în veac (Matei 16,18), succesiunea apostolică a
continuat și continuă să ființeze prin ierarhii ce n-au trădat Ortodoxia (și care nu au avut
comuniune cu Serghie și urmașii săi).
Astfel, înainte de a fi asasinat de bolșevici, Patriarhul Tihon împreună cu Sfântul
Sinod au dat un ukaz (decret), prin care hotărăsc cum să ființeze și să se organizeze
Biserica Ortodoxă Rusă în aceste condiții de prigoană feroce, pentru a păstra succesiunea
apostolică ce nu se poate separa de mărturisirea de credință ortodoxă.
Prin urmare, partea din Exil a Bisericii Ruse (ROCOR), fiind liberă de prigoana
comunistă, a putut să țină și să transmită mai departe Ortodoxia și succesiunea
apostolică, nepomenindu-i și neavând nici un fel de comuniune cu Serghie și cu cei
dimpreună cu el și cu urmașii lui din Patriarhia sovietică a lui Stalin.
Deci în Uniunea Sovietică, Biserica a supraviețuit prin episcopii din lagăre și din
catacombe (Sfântul Mucenic Iosif, mitropolitul Petrogradului, este întemeietorul și primul
întâistătător al Bisericii Ruse din Catacombe) care s-au condus după același ukaz
patriarhal. Supraviețuirea episcopatului canonic în catacombe a fost dificilă odată cu
trecerea timpului, din pricina prigoanei feroce și a muceniciei sau a trecerii la Domnul a
episcopilor bătrâni, iar sovieticii începeau să infiltreze falși episcopi. Ultimul episcop
canonic de catacombă a fost episcopul schimnic Petru Ladygin(1957). Comunitățile de
catacombă rămase astfel fără arhipăstori, caută oblăduire sub ROCOR sau sub vechicalendariștii
greci (de exemplu, Cuviosul Gurie de Kazan, a cărui succesiune era
impecabilă, iar mărturisirea de credință deplină, este hirotonit episcop pentru
comunitățile din Kazan, în 1991, de către Sinodul Arhiepiscopului Auxentie al Atenei și al
întregii Elade).
|