Între 17 și 29 Septemebrie se desfășoară la Viena dialogul teologic dintre ortodocși și papistași asupra primatului papal. Din primele zile ale dialogului se păstrează o tăcere vinovată din partea ortodocșilor în privința desfășurării dialogului. Conferința anterioară a avut loc în Cipru, dar nu s-au luat decizii datorită vehementelor proteste ale poporului credincios, ale clerului cinstit și ale teologilor universitari. Cel mai important rol însă în zădărnicirea deciziilor a fost puternica „Mărturisire de Credință” care i-a speriat pe ecumeniștii militanți și Patriarhia Ecumenică, nevoită să se justifice în public, în timp ce ierarhii filopapiști au fost la rândul lor constrânși să dea declarații prin care să arate că nu trădează dogmele Bisericii. Cu prilejul noului ciclu de negocieri dintre ortodocși și papistași de la Viena oferim comunicarea pe care a susținut-o dl profesor Dimitrios Tselenghidis la recentul simpozion organizat de Mitropolia Pireului profesorul de Dogmatică al Universității Aristotel din Tesalonic. În cadrul acestei expuneri dezvoltă tema ipotezelor teologice eronate ale primatului papal și subliniază că din punct de vedere dogmatic „nu poate să existe unire cu papistașii nici formal, nici efectiv”.
Sursa:
http://graiulortodox.wordpress.com/2...-si-papistasi/