,,Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, cînd s-a închis cerul trei ani și șase luni, încît a fost foamete mare peste tot pămîntul. Și la nici una din ele n-a fost trimis Ilie, decît la Serapta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decît Neeman Sirianul”(Luca 4, 24-27). După cum Mîntuitorul Iisus Hristos a definit vremea și timpul în care au trăit sfinții prooroci Ilie și Elisei în Israel, ca fiind ,,în zilele lui Ilie” și ,,în zilele proorocului Elisei”, cînd cerul, din pricina leproșilor idolatrii s-a încuiat vreme de trei ani și șase luni, iar prin rugăciunea proorocului de foc s-a deschis deasupra apelor Iordanului, ca sa-l vindece de lepră pe generalul sirian și după cum în aceeași Evanghelie Mîntuitorul se referă la vremea potopului cu apă și a pedepsirii Sodomei și Gomorei, folosind expresiile ,,în zilele lui Noe” și ,,în zilele lui Lot”(Luca 17, 26 și 28), tot așa credem și noi că s-ar putea și am putea defini veacul al XX-lea românesc, ca fiind și purtînd numele ,,în zilele Părintelui Arsenie în România”. Afirmăm și susținem aceasta pentru că sfinții sunt cei care marchează și punctează veacul în care trăiesc, se nevoiesc, propovăduiesc și, nu de puține ori pătimesc. Prin sfinți, Dumnezeu pecetluiește vremurile și veacurile, pentru că ei nu se ridică doar deasupra mulțimilor ci înalță vremea vieții lor spre zarea veșniciei, coborînd eternitatea nesfîrșită a lui Dumnezeu în potirul timpului, spre împărtășirea contemporanilor din roadele sfințeniei și spre mărturie generațiilor viitoare.
Neîndoielnic și Părintele Arsenie și-a pecetluit timpul și veacul, de aceea nu întîmplător poetul și filosoful Lucian Blaga i s-a adresat la sfîrșitul anilor 40 cu prilejul unei întîlniri la Cluj:”Fericit ești Părinte Arsenie că ai ajuns un mit!” La care Părintele, după cum însuși mi-a mărturisit-o personal, a replicat: ”Maestre, căciula aceasta eu nu o port.”La care filosoful, la întîlnirea cu omul lui Dumnezeu, a conchis:” Ba, ai s-o porți, căci poporul are nevoie de așa ceva!”
,,În zilele Părintelui Arsenie, în România” domnea duhul lui Ahab și al Izabelei și în vîltoarea vremurilor vedem cum ia proporții cultul idolului vițelului de aur de astăzi. ,,În zilele acelea cuvîntul Domnului era rar și nici vedeniile nu erau dese”(I Regi 3,1), după cum ne descrie Sfînta și dumnezeiasca Scriptură vremea de dinaintea chemării minunate de către Dumnezeu a profetului Samuel la apostolat în taina Miezonopticii din cortul sfânt. ,,În zilele Părintelui Arsenie, în România” ,,omul cel înțelept va tăcea că este vreme rea”(Amos 5, 13)-Părintelui nu i s-a mai îngăduit să liturghisească și să predice-deși era foamete pe pămîntul țării, dar ,,Nu foamete de pâine și nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului”(Amos 8, 11). Dar Părintele Arsenie propovăduia tăcând și pictând, pentru că ,,ceea ce ești, vorbește mai tare decît ceea ce spui”(însemnare a Părintelui la sfîrșitul Bibliei sfinției Sale).
Pentru aceea, cei ce l-am întâlnit, cunoscut și am simțit puterea cuvântului, tăria harului și minunea darului sfinției Sale nu putem să nu ne aducem mereu aminte de cuvintele Domnului spuse către ucenicii Săi:,,Veni-vor zile când veți dori să vedeți una din zilele Fiului Omului, și nu veți vedea.”(Luca 17, 22)