Eu cred că smerenia începe cu conștientizarea dependenței noastre de Dumnezeu. Am văzut copii mici și știm cât de mult depind ei de părinții lor. Nici cele mai simple lucruri nu le pot face fără ajutorul lor. Ei bine, încă și mai mult depindem noi de Părintele nostru. El ne-a dat și sufletul, și trupul și tot ceea ce avem nevoie ca să creștem și să fim fericiți timp de o veșnicie întreagă.
Pe urmă, smerenia continuă cu smerenia față de aproapele. Dacă aproapele nostru e destul de bun ca să fie iubit de Dumnezeu, înseamnă că trebuie să fie destul de bun ca să îl iubim și noi. Și, dacă în ochii Lui el este mare, mare trebuie să fie și în ochii noștri. El îl iartă pe fratele nostru. Noi l-am iertat, sau suntem asemenea fratelui fiului risipitor, care îi reproșează Tatălui că e prea bun cu fiul cel ușuratec ?
|