Am o prietena care de un an jumate trece prin niste momente grele (despartirea de sot, probeme la munca, etc). E o tipa desteapta, cultivata si mandra pe undeva de necredinta ei. Eu am petrecut mult timp incercand sa o ajut, sa o sprijin in problemele ei. M-am rugat si ma rog pentru ea. Impreuna cu inca cineva am decis sa citim pentru ea Paraclisul Maicii Domnului. O chem la biserica, o indrum sa se spovedeasca. Nu ma asculta, nu imi raspunde. Ii trimit ce gasesc mai frumos si zidito de suflet: filme muzica ortodoxa, scrieri. Nu au nici un efect asupra ei. Nu imi raspunde niciodata. In schimb ma termina psihic cu necazurile ei, cu o depresie pe care am impresia ca s-a obsinuit sa o mentina ca un fel de scuza de a lua viata in piept. Se plange incontinu si ma inebuneste si pe mine. mi fac griji pentru ea. Am si eu multe probleme si poate o viata mai grea ca a ei dar in relatia noastra doar eu dau: asculatre, rabdare, intelegere, sfaturi, sustinere si nu sunt ascultata. In schimb ei i se pare normal sa fie ajutata si sprijinita si daca eu nu pot se bazeaza pe altii. Sunt atat de suparata si de revoltata. Nu mai vreau sub nici o forma sa continui. Nu stiu cum ar fi crestineste sa o indepartez?
Am si eu o familie si un copil mic de care trebuie sa ma ocup si nu imi pot face in permanenta griji si probleme pentru altii.
Aici e un fragment di Sf. Ioan Gura de Aur:
Totuși dacă prietenia cuiva te vătăma sufle¬tește, îndepărtează de la tine acea prietenie. Căci dacă noi tăiem de multe ori unele din mădularele noastre când nu se mai pot vinde¬ca și când îmbolnăvesc și pe celelalte, cu cât mai mult trebuie să facem aceasta când este vorba de sănătatea sufletului nostru !
Nu-i nimic atât de vătămător ca o tovărășie rea. Ceea ce nu poate face necesitatea, aceea o face adeseori prietenia fie spre vătămarea noastră, fie spre folosul nostru.
Voi ce ati face in locul meu?
|