Discutia despre "Filioque" nu este simpla... si necestita atat o abordare tologica atenta cat si lingvistica, pentru a intelege de ce
noi crestinii ortodocsi nu putem accepta aceasta formulare care pentru romano-catolici poate fi interpretata ca si corecta (insa doar folosind expresii din limba latina nu si din limba greaca!!! este foarte important acest aspect).
TREBUIE RETINUT CA BISERICA ROMANO-CATOLICA NU INTRODUS TERMENUL FILIOQUE DECAT IN TRADUCEREA LATINA A "CREZULUI", REFUZAND SA FACA MODIFICARI IN ORIGINALUL DIN LIMBA GREACA (ADICA SA ADAUGE VREO EXPRESIE ECHIVALENTA GRECEASCA PENTRU TERMENUL FILIOQUE - CARE INSEAMNA "SI FIUL").
Biserica Ortodoxă consideră că una dintre deosebirile cele mai importante constă în formula filioque ("și de la Fiul"), care a fost adăugată de către Biserica Catolică la Simbolul Credinței definit de cele șapte Sinoade Ecumenice. Adăugarea se referă la Duhul Sfânt și afirmă că El purcede nu numai din Tatăl, ci și din Fiul. Ea se bazează pe Evanghelia lui Ioan [Ioan, 15 26], în care Iisus Hristos învață ucenicii spunându-le: "Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu il voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine".
Catolicii interpretează textul în sensul că dacă Iisus trimite Duhul, aceasta ar implica faptul că Sfântul Duh ar purcede din Fiul. Ortodocșii subliniază faptul că trimiterea nu este același lucru cu purcederea, că faptul că Duhul Sfânt a fost trimis nu implică faptul că în mod obligatoriu El ar fi și purces din Fiul. Dacă se omite sublinierea „care din Tatăl purcede”, fraza în sine nu oferă în realitate un argument definitiv nici uneia dintre concepții, ea fiind valabilă în ambele cazuri. Iar dacă se ia în considerare textul ”care din Tatăl purcede” – cum este de altfel normal să se procedeze – apare întrebarea că de ce Iisus Hristos odată ce a considerat necesar să afirme purcederea Duhului Sfânt din Tatăl, nu a menționat și purcederea din Fiul.
Un alt aspect foarte important subliniat de Biserica Ortodoxă este acela că, dacă Duhul Sfânt ar purcede și din Fiul, El ar apare a Îi fi subordonat Fiului. Se observă faptul că a trimite pe cineva nu înseamnă subordonare, pentru că poate apare și între persoane egale, în timp ce purcederea Duhului Sfânt din Fiul ar putea semnifica un grad de subordonare, fapt care ar fi în contrazicere cu dogma că cele Trei Persoane sunt întru totul egale.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Filioque
Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat în mai multe rânduri dorința de a se clarifica problema lui Filioque, în sensul explicării armoniei Crezului latin cu Conciliul Ecumenic din Constantinopol I.
Astfel, în cadrul unei liturghii solemne, celebrate în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I (29 iunie 1995), Papa Ioan Paul al II-lea a enunțat cinci
directive, adoptate de Biserica Catolică.
* atestarea unicității credinței trinitare a bisericii, anume că Tatăl este unică origine a Fiului și Duhului Sfânt.
* profesarea fidelității față de simbolul niceo-constantinopolitan
* risipirea neînțelegerii care i-a divizat pe catolici și ortodocși
* constituirea unei comisii mixte pentru a defini semnificația expresiilor lingvistice tradiționale
* afirmarea voinței catolice de clarificare a tradiției occidentale cu privire la Filioque
Aceste directive au dus la publicarea unui document al Consiliului Pontifical pentru promovarea unității creștinilor.
Documentul Consiliului Pontifical pentru promovarea unității creștinilor
Consiliul Pontifical de Promovare a Unității Creștine a publicat un document [1] care exprimă poziția actuală a teologiei și magisteriului catolic. Documentul propune abandonarea vechilor prejudecăți adeseori rău-voitoare și politice prin lămurirea dificultăților care au dus la neînțelegerile istorice dintre cele două biserici.
Documentul explică și
ambiguitățile lingvistice care au stat la baza disputelor, arătând că traducerea latinească a grecescului εκπορευσις (Ioann 15,26) prin procesio/procedere urmează un viciu lingvistic, fără suport teologic și istoric. Eroarea de traducere constă în aceea că processio nu redă întocmai grecescul εκπορευσις.
Diferența dintre εκπορευσις și processio este aceea că primul atestă calitatea de obârșie eternă(izvor, πηγη) a Sfintei Treimi, în vreme ce "processio" semnifică, în accepția sa teologică, comunicarea substanței divine eterne asupra Duhului Sfânt de la Tatăl și Fiul, unde ουσια divină este aceeași.
Introducerea adaosului filioque în traducerea latină a Crezului a fost și o măsură de ortodoxie antiariană, în vremea marilor încercări eretice din Imperiul Roman de Apus. Prin filioque nu mai există putință de tăgadă că Fiul este de-o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în perfectă comuniune și împărtășire a Dumnezeirii, a ființei eterne. Filioque este, astfel, o întărire a poziției homoousiene și o lovitură dată ereziei ariene.
Retroversiuena corectă a latinescului processio în limba greacă a sinoadelor ecumenice și a Sfinților Părinți ar fi το προιεναι.
Dovada istorică a bunelor intenții și a ortodoxiei Bisericii Romano-Catolice este chiar refuzul acesteia de a opera modificări în însuși corpul Crezului original redactat în limba greacă, astfel încât textul Credo-ului latinesc păcătuiește doar prin aceea că s-a dorit a fi o traducere a originalului grecesc.