[Mihnea Dragomir]

Am votat "are o importanţă moderată". Este extrem de dificil de dat un răspuns. În realitatea de pe teren, dacă definim "credinciosul" ca "persoană care frecventează cu regularitate biserica", atunci vom întâlni credincioşi şi credincioşi, unii mai aşa, alţii mai altfel. În orice caz, superioritatea morală a credincioşilor definiţi astfel nu este de loc evidentă. Poate că o diferenţă există, dar nu e enormă, putem întâlni şi atei morali, şi credincioşi înecaţi în păcate.

Dar chiar şi dacă prin "credincios" înţelegem "persoană care crede în Dumnezeu", cu sau fără viaţă de credinţă, tot nu găsim în practică acel ecart de moralitate pe care teoria l-ar pretinde. De astă dată, cred că e vorba de faptul că mulţi credincioşi:
-nu percep gravitatea păcatului
-se bazează imprudent de mult pe îngăduinţa lui Dumnezeu
-nu au legătură personală cu Dumnezeu.

Asupra acestui ultim punct ar fi de meditat în mod deosebit. A crede nu înseamnă "a fi convins de existenţa unui Dumnezeu al filozofilor", ci a fi convins că "viu este Domnul". Adevărata convertire se petrece numai atunci când începi să crezi într-un Dumnezeu personal, subiect pe care l-am dezvoltat aici: http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...vertire-a-mea/
Atunci, şi numai atunci, mai degrabă ai fi gata să îţi tai mâna dreaptă decât să Îl faci să sufere pe domnul inimii noastre. Atunci, şi numai atunci vei face binele ca să Îi aduci bucurie. Aprins de dragostea pentru El, ai face orice ca să nu te desparţi niciodată de un asemenea prieten şi eşti transfigurat şi străluminat în orice faci. Orice acţiune, ba chiar orice gând şi orice minut pe care îl petreci în stare de veghe este către El. Aceasta este transformarea în Cristos. El e delicat, deşi te preface într-un om cu totul nou, rămâi tot tu însuţi, dar transfigurat. Dacă înainte aveai un temperament mai vulcanic, tot vulcanic ai să fii şi după, dar ai să arzi cu o flacără prea dulce, care îţi mângâie sufletul. Dacă înainte ai fost un limfatic, tot aşa ai să fii şi după, dar ai să devii un contemplativ. Nimic nu ia El de la tine, decât noroiul care, de fapt, nu e al tău, deşi te-ai umplut de el până la urechi din nebăgarea ta de seamă. El te curăţă, fiindcă te vrea curat. El se înstăpâneşte în inima ta aducându-ţi o preadulce bucurie, în care singurul regret este că L-ai cunoscut atât de târziu. Ajuns aici, nici pomeneală să mai faci ceva imoral. Nu mai poţi, nu te mai lasă.