Citat:
În prealabil postat de dorotei
Fratele meu in varsta de 15 ani si jumatate a murit in conditii suspecte. A fost gasit inecat in raul Bistrita, fiind imbracat. Datorita faptului ca nu se stie cu certitudine cauza mortii (accident, crima, sinucidere) parintele i-a facut slujba de inmormantare completa. Am vazut ca in canoanele Sf. Parinti, pacatul sinuciderii este considerat fara iertare. Din aceasta cauza ma cuprinde dejnadejdea. Eu mi-am pus in gand sa-mi schimb viata, ca sa pot salva sufletul fratelui meu, ca sa ma invrednicesc sa ma intalnesc cu el in Imparatia lui Dumnezeu. Dar cand ma gandesc ca Sf. Parinti nu dau nici o sansa de mantuire sufletului celui sinucis, deznadajduiesc. Totusi, cand ma gandesc ca fratele meu era doar un copil si ca dragostea lui Dumnezeu este nemarginita, iarasi ma incurajez. Scopul vietii mele de acum inaite este reintalnirea cu fratele meu in rai, de aceea m-am hotarat sa-mi schimb viata, sa ma feresc de pacate mari. Cum vedeti dumneavoastra problema? Eu oscilez intre canoanele stricte ale Sfintilor Parinti si dragostea nemarginita a lui Dumnezeu pentru oameni.
|
dorotei,atat timp cat nimeni nu a depus marturie cum ca fratele tau s-ar fi sinucis,el nu poate fi considerat sinucigas iar slujba de inmormantare completa este corecta.parerea mea.
referitor la intrebare
acatul sinuciderii nu este iertat din cauza faptului ca omul nu se mai poate cai,nu mai are cum sa se intoarca la creator,ultima sa fapta fiind omor impotriva corpului sau,care corp este defapt al lui dumnezeu.
in esenta, numai dumnezeu vede si stie,oamenii vad si stiu numai la suprafata,deci adevarata judecata dumnezeu o da.decizia ta de al bucura pe dumnezeu este corecta,iar prima persoana care se bucura de decizia ta este insusi dumnezeu.
sa fii iubit vesnic, de dumnezeu.