Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel
Cap. 1
11. Și întăriți fiind cu toată puterea, după puterea slavei Lui, spre toată stăruința și îndelunga-răbdare,
13. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale,
29. Spre aceasta mă și ostenesc și mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârșește în mine cu putere.
Cap. 2
15. Dezbrăcând (de putere) începătoriile și stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce.
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Cap. 1
18. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.
24. Dar pentru cei chemați, și iudei și elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.
Cap. 2
5. Pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.
Cap. 4
19. Dar eu voi veni la voi degrabă - dacă Domnul va voi - și voi cunoaște nu cuvântul celor ce s-au semețit, ci puterea lor.
20. Căci împărăția lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere.
Cap. 5
4. În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi și duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos,
Cap. 6
14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi prin puterea Sa.
Unde scrie 'putere" a se citi energie.
Si exista energii pozitive si negative.Energii benefice si malefice.+ si -
Si noi suntem plini de aceste energii de viata creatoare.Acestea sunt chiar vizibile si masurabile stiintific
|