În prealabil postat de I.Calin
Se vede că nu ești căsătorită sau dacă ești mă îndoiesc că ți-ar merge prea bine în căsnicie.
Nu am intervenit deloc cu răutate, e doar o constatare și dacă vrei să înțelegi, bine, dacă nu vrei, iarăși bine, e doar viața ta în joc. Cât despre credința noastră: Să-l punem mai presus pe Dumnezeu și să uităm de mofturile "traiului" cu prima familie ("va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa"), cel mai important este traiul cu persoana pe care ți-ai ales-o să-ți fie soț / soție pe viață.
Cred că bănuiesc de unde vine înverșunarea ateilor sau "căldiceilor" de a nu accepta ca unică (sau, mă rog, prioritară) familia ta și nu familia extinsă. Cred că este vorba de acceptarea tacită a faptului că soțul / soția nu e pe viață, dar părinții sunt unici, nu-i așa, stimabili atei sau "căldicei"? Ateul sau "căldicelul" își va lua tot timpul o "marjă de siguranță", el nu va avea încredere desăvârșită în partenerul de viață, fiindcă nu are încredere desăvârșită în însuși Creatorul său. Fiindcă dacă ar avea încredere în Dumnezeu și și-ar închina viața întru Hristos, ar IUBI și n-ar mai avea atâtea probleme despre ce, cât și cum are, va conta doar ceea ce este.
În concluzie, fiecare soț / soție să-și vadă de propria familie (e prima noastră obligație), ceea ce nu exclude respectul și atenția față de părinții noștri sau chiar ajutorul nostru când aceștia au nevoie. În nici un caz, nu înseamnă naveta zilnică (sau aproape zilnică) între domiciliul părinților și domiciliul conjugal. Nu contează dacă e vorba de băiețelul mămichii sau fetița mămichii, e și responsabilitatea unor părinți care nu pot pricepe că soții trebuie să-și vadă de viața lor, iar ceea ce se întâmplă între ei e numai problema lor. Acest tip de părinți, probabil că ar trebui să-și vadă de frustările și neîmplinirile lor pe parcursul vieții și să nu influențeze relația tinerilor soți cu tot soiul de prejudecăți și "sfaturi utile".
|