Abece
A vrut Dumnezeu sa scrie
Si nici nu era hartie.
N-avea nici un fel de scule
Si nici litere destule,
C-un crampei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.
N-as vrea nici atat sa-l supar
Cat piperul de ienupar,
Dar o sa va spui ceva:
Nici carte nu prea stia.
Orisice invatacel
Stia mult mai mult ca el.
El, care facuse toate,
Nu avea certificate.
Catu-i Dumnezeu de mare
N-avea trei clase primare.
La citit se-mpiedica,
Nu stie-aritmetica.
Stie-atat: numai sa faca.
Ia oleaca, pune-oleaca.
Face oameni si lumina
Din putin scuipat cu tina,
Si dintr-un aluat mai lung
Scoate luna ca din strung.
Papagalul si pauna
Si-au smuls pana, cate una,
Ca sa-i faca pinsula
Domnului din insula,
Coliba de pe pamant
A Celui Inalt si Sfant
Fiind cladita de pesti mesteri
Intre talaze si pesteri.
El a luat mai bine-o pana
De la tarca nazdravana
Si-ascutindu-si-o-ntre deste,
Despicand-o scolareste,
Si-a facut condei, in stare
A scri si pe piatra tare.
A-ntins cerul ca o coala
In toata taria goala.
Insa pana nu scria.
A luat atunci o nuia
Si a insemnat cu ea,
Cu argint, stea langa stea.
Si ca sa vada pe schele
A facut si cruci de stele.
Ce-a scris, noaptea s-a zvantat,
Apoi, panala scapatat,
Cu sugatoare de soare -
Si ziua pe-nserare -
A citit si tot a sters,
Cate-o vorba, cate-un vers,
Si cate o data, fata,
Toata foaia, cartea toata,
Fiindca Dumnezeu ce-a vrut
P-orma nu i-a mai placut.
Ca din scrisele prea drese
Nici lucru prea bun nu iese.
Cat a scris el cerul tot,
Sa spui drept, a sti nu pot.
Invatati cu cartulie
Cred c-aproape o vecie.
Pe cat mintea il ajuta
Melcul crede ca o suta
De vecii intregi si pline.
Melcul stie, cred, mai bine.
Insa cerul, in sfarsit,
E de-atuncea tiparit.
Tudor Arghezi
|