Citat:
În prealabil postat de Carmen FUNIERU
Am o prietenă creștină, care în dorința de înaintare duhovnicească, face nevoințe (post, rugăciuni, milostenii) care depășesc măsura ei. Iar sfatul duhovnicului nu îl cere, motivând că ostenelile sunt bineplăcute lui Dumnezeu. Rezultatul este însă altul decât s-ar fi așteptat. Ea a devenit mai nervoasă, mai mândră, nu suportă să primească un sfat, a devenit prea închisă față de oameni. De asemenea nu mai reușește să își facă datoria la servici, și nici chiar față de cei din familie. A ajuns să fie marginalizată, iar acum dă vina pe cei din jurul ei că nu ar fi suficient de buni și de credincioși.
Cum credeți că aș putea să o ajut să își regăsească pacea și echilibrul sufletesc?
|
draga Carmen
incearca sa-i dai sa citeasca cate ceva despre dreapta socotinta si discernamantul duhovnicesc. Sf. Petru Damaschinul, Filocalia, vol. 5http://www.filocalia.ro/
Dreapta socotinta este considerata de Sfintii Parinti drept cea mai mare virtute pentru ca il mentine pe monah si pe orice crestin pe calea de mijloc, cea neprimejdioasa, pe calea imparateasca de inaintare spre scopul final. Extremele nu sunt de la Dumnezeu. Lucrarea diavolului este sa ne arunce in extreme, ori in stanga, ori in dreapta. Caderea de-a stanga inseamna lucrarea exclusiv a patimilor trupesti (trandavie, lacomie, desfranare), iar caderea de-a dreapta este caderea in nevointa peste putere, cunoscute fiind cazurile unora care au fost ispititi sa se nevoiasca peste puteri, ba chiar au fost ajutati sa ajunga la anumite masuri, insa in cele din urma au cazut infranti. Deci dreapta socotinta este virtutea virtutilor, care ne pastreaza in smerenie.
Prin dreapta socotinta omul tinde sa nu mai aiba caderi in stanga sau in dreapta, pendulari intre extreme.
http://prieteniisfmunteathos.wordpre...pta-socotinta/
vezi si aici despre ravna fara socotinta si pericolele ei
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...orectitudinii/
si aici "Extremele nu sunt de la Dumnezeu"
http://webcache.googleusercontent.co...&ct=clnk&gl=ro