[windorin]

În prealabil postat de I.Calin

Citind acestea nu pot să nu mă întreb cum ne-am putut îndepărta atât de mult de noi înșine
și nu mai dorim să ne rupem de realitatea "departelui" nostru.
Oare mai putem să revenim în apropierea aproapelui, care, deși aproape, este atât de departe?

In cautarea aproapelui pierdut se porneste printr'ul efort de a ne smeri in fata lui si de a'l iubi asa cum este !
Mandria naste numai suferinta, atat in cel mandru, cat si in cel aflat langa cel mandru.

"Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul." (I Ioan 4, 7-11)