[haitchi]

În prealabil postat de I.Calin

Cunosc ideea că nivelul de inteligență determină la un moment dat morala, sentimentele de milă, compasiune etc. și nu existența sau absența sufletului. Probabil că e demonstrat că animalele cu un IQ relativ superior (cimpanzeul, delfinii), au o sensibilitate mult mai mare, spre deosebire de cele cu un IQ normal (găinile, de pildă).
Și probabil că e demonstrat că un om cu un IQ superior este capabil să urască suficient de mult încât să-și ucidă semenii.
Deci, dacă creierul (inteligența, IQ) dă naștere eticii (moralei), cum se explică că există oamenii superinteligenți care doresc răul? De unde ideea că trebuie să cultivăm o etică a milei, compasiunii și iubirii?
IQ-ul, inteligența în general (indiferent de accepțiunea pe care o are), nu are "miros" etic. Resorturile etice ale ființei noastre vin din altă parte, că vrem, că nu vrem. Că e suflet, că e conștiință, că e chipul și asemănărea lui Dumnezeu în noi, că sunt toate la un loc, nu cred că e inteligența, fie ea și superdezvoltată.


P.S. "Prin rezonanta magnetica nucleara" (iradierea unui nucleu atomic dintr-un câmp magnetic cu un câmp de radiofrecvențe) se pot obține orice rezultate (informații) privind "configurația" chimică a corpului supus cercetării. Și de la fizico - chimic până la nivelul conștiinței, iar e vorba de un salt calitativ uriaș și iarăși acceptat tot prin credință, fiindcă "verigile lipsă" nu ne dau pace nici aici.

Calin,

Raspunsul la intrebarea ta este foarte simplu: orice lucru are 2 fatzete, cu una poti sa faci bine si cu una rau. Acest lucru este valabil chiar si in religie, care se stie, de-a lungul secolelor ce greseli a facut in numele lui Dumnezeu. Asadar, trebuie sa fim foarte atenti cum MATERIALIZAM invatarea, stiinta si cunoasterea si credinta.
Numai bine