Ceva despre vesminte
Intotdeauna, in toate locurile si epocile istorice, aspectul exterior si tinuta vestimentara a reprezentat criteriul dupa care s-a carcterizat personalitatea omului, gradul de cultura si civilizatie, conditia sociala, dispozitia sufleteasca, demnitatea, decenta, preferintele, bunele moravuri si atitudinea fata de semeni si fata de superiori.
Tinuta exterioara a atras respectul, veneratia sau dispretul celor din jur, a designat sexele omenesti si a facut distinctie intre diferitele categorii de oameni prin stralucirea, frumusetea si aspectul ei placut, curat si ingrijit. Oamenii si-au adaptat imbracamintea in functie de necesitatile practice ale vietii, acomodand-o in raport cu starea sufleteasca, cu conditiile climaterice, cu mediul social si nu in ultimul rand cu rolul, misiunea si profesia lor in lume si cu imprejurarile festive si solemne ale vietii.
Intr-un fel se prezinta imbracamintea omului in momentele sarbatoresti de natura imbucuratoare si altfel se prezinta ea in clipele de intristare sau la ceremoniile funebre unde predomina culoarea cernita. Si in fata superiorilor, omul s-a simtit nevoit sa se infatiseze intr-o tinuta vestimentara impecabila, sobra si frumos impodobita pentru a-si manifesta in acest sens, buna cuviinta, stima si respectul fata de mai marii sai. Daca in fata dregatorilor si conducatorilor lumesti se impune o tinuta corespunzatoare, cu atat mai mult in fata lui Dumnezeu.
Din acest motiv, Biserica a legiuit, inca din vechime, ca sfintitii slujitori sa se infatiseze inaintea lui Dumnezeu in vesminte deosebite de cele obisnuite, findca “in timpul slujbei ei indeplinesc o misiune atat de sfanta si de nobila si sunt desemnati si recunoscuti ca ministri ai lui Dumnezeu si iconomi ai tainelor ceresti (I Cor. IV, 1) “Vesmintele cu care se imbraca persoanele bisericesti (in afara sfintelor slujbe) se cuvine a fi lungi si cat cu putinta intunecate, pentru ca lungimea inchipuie buna cuviinta, iar intunecimea (culoarea neagra) este icoana smereniei”. Vesmintele liturgice propriu-zise pe care le poarta sfintitii slujitori in timpul oficieri serviciilor divine se deosebesc radical de vestimentatia obisnuita (neagra) prin forma lor impunatoare si ornamentata, prin frumusetea culorii si calitatea materialului. “Preotii cand sunt imbracati cu podoaba Preotiei arata ca sunt slugi si ostasi ai imparatului si marelui Arhiereu Iisus Hristos”.
Odajdiile sfinte intregesc cadrul ceremonial, fastul si stralucirea cultului. Ele sporesc duhul evlaviei, inspira credinciosilor respect fata de sfintitii slujitori si creeaza o atmosfera sarbatoreasca proprie savarsirii serviciului divin, iar prin lucratura artistica si forma lor estetica si impunatoare indeplinesc o functie simbolica. “Vesmintele arhiereilor si ale preotilor ne aduc aminte de insusi Domnul si de lucrarea mantuirii noastre, mai ales cea din timpul mantuitoarelor Lui patimi, de aceea si vesmintele se raporteaza la chipul umilit si injosit al Mantuitorului din timpul sfintelor patimi, iar vesmintele diaconilor infatiseaza tipul slujirii ingeresti”. Fiindca sunt raportate la slujirea arhiereasca a Mantuitorului, sfintele vesminte sunt impodobite in exterior cu chipul crucii, semnul impacarii si al izbavirii noastre din pacat, caci prin cruce s-a infaptuit mantuirea lumii.
Potrivit marturiilor scripturistice si patristice, vesmintele liturgice intrebuintate astazi in Biserica noastra provin din epoca apostolica, ca o continuare a vesmintelor Vechiului Testament pe care le purtau arhiereii, preotii si levitii la serviciul divin de la Cortul marturiei si apoi la Biserica din Ierusalim, conform randuielilor prescrise de Dumnezeu lui Moise.
Insa, preotia Vechiului Testament a fost numai umbra sau pre-inchipuirea preotiei Noului Testament (Evr. X, 1) sau a preotiei lui Hristos care a venit nu sa strice Legea, ci sa o plineasca. (Matei V, 17) Aceasta preotie harica a fost instituita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, prin Sfintii Sai Apostoli, pentru a-I continua in lume dumnezeiasca Sa slujire si lucrare mantuitoare si pentru ca din roadele operei Sale rascumparatoare sa beneficieze tot neamul crestinesc.
Daca serviciul dumnezeiesc din Vechiul Testament covarsea prin stralucirea si solemnitatea sa toate serviciile lumesti din acel timp, cu atat mai mult, serviciul dumnezeesc al Bisericii crestine, intemeiat de Mantuitorul Hristos, trebuia sa-l depaseasca pe cel dintai prin maretie, splendoare si frumusete artistica. Infricosatoare si cu totul cutremuratoare erau si preotia si slujba adusa lui Dumnezeu in timpul legii vechi, inainte de venirea harului. Dar daca te uiti la preotia si slujba adusa lui Dumnezeu acum, in timpul harului, vei vedea ca cele infricosatoare si cele cu totul cutremuratoare ale Legii Vechi sunt mici si ca in aceasta privinta sunt adevarate cele spuse de Pavel despre Legea Veche: Iar dacă slujirea morții, săpată în litere pe piatră, s’a făcut întru atâta slavă încât fiii lui Israel nu-și puteau aținti ochii la fața lui Moise din pricina slavei feței lui, care se veștejea, atunci, slujirea Duhului, cum să nu fie ea mai mult întru slavă? Că dac’a avut parte de slavă slujirea osândei, cu mult mai mult prisosește’n slavă slujirea dreptății! Ba încă, în această privință, nici ceea ce era slăvit nu este slăvit față de slava cea covârșitoare. Că dacă ceea ce era trecător s’a săvârșit prin slavă, cu mult mai mult va fi întru slavă ceea ce este netrecător. (II Corinteni III, 7-11)
Prin urmare, vesmintele liturgice din cultul Legii celei Noi, trebuiau sa se deosebeasca radical de cele specifice cultului Legii Vechi, acestea din urma fiind preinchipuirea celor dintai, asa dupa cum jertfele de la Biserica iudaica prefigurau marea jertfa a Fiului lui Dumnezeu de pe Golgota.
Din aceasta cauza, toate vesmintele preotesti sunt confectionate din materiale scumpe, stralucitoare si impodobite cu semnul Sfintei Cruci (Efes. II, 16) care este marturia concreta a jertfei, a biruintei asupra mortii si a pacatului si totodata cinstea si lauda noastra a crestinilor (Gal. VI, 14). Un alt temei al utilizarii vesmintelor liturgice in cultul Bisericii crestine il constituie natura si demnitatea sacerdotiului dumnezeesc. Preotii sunt slujitorii Dumnezeului Celui Prea inalt si ei servesc cele sfinte in numele si cu puterea lui Hristos, izvorul preotiei harice. Ei nu se pot apropia de Dumnezeu decat intr-o dispozitie sufleteasca corespunzatoare cu inaltimea sacerdotiului dumnezeesc si cu vesminte special adaptate, ca sa fie in concordanta cu aceasta dispozitie si cu importanta misiunii lor sacre.
Cea mai veche mentiune despre existenta vesmintelor sacerdotale in veacul apostolic o intalnim in mesajul pe care Sfantul Apostol Pavel il transmite ucenicului sau Timotei, in care il roaga sa-i aduca felonul pe care l-a lasat in Troada. “Cand vei veni adu-mi felonul pe care l-am lasat in Troada, la Carp, precum si cartile mai ales pergamentele” (II Tim. IV, 13). (Daca in biblia americana si cea englezeasca e tradus mantaua, nu siunt eu de vina. Poate americanii cred ca Pavel era ofiter NATO sau pompier!)
De asemenea, un felon al Sfantului Apostol Pavel s-a aflat in Antiohia, iar despre Sfantul Grigorie Dialogul ni se spune ca avea la sine o un vesmant preotesc al Evanghelist Ioan, dupa cum istoriseste Diaconul Ioan in cartea a 23-a, cap. 59.
Incepand cu secolul IV, marturiile scrise despre folosirea vesmintelor sfinte la serviciul divin sunt tot mai numeroase, ceea ce dovedeste ca ele au intrat frecvent in uzul liturgic. Astfel, in cuvantarea tinuta cu ocazia sfintirii unei biserici din Tir, episcopul Eusebiu al Cezareei se adreseaza astfel slujitorilor participanti la acessta festivitate: “O! voi iubitorilor de Dumnezeu preoti imbracati in odajdiile cele sfinte, impodobiti cu cununa cereasca a maririi, unsi cu ungerea cea dumnezeiasca, purtand imbracamintea preoteasca a Duhului Sfant”…. Dar un text si mai evident care atesta intrebuintarea vesmintelor sacerdotale pentru savarsirea cultului il gasim in predica ocazionala a Sfantului Grigorie de Nazianz rostita cu ocazia hirotonirii sale in treapta de episcop. Cu acest prilej, sfantul s-a adresat astfel catre episcopul sfmtitor: “Acum m’ai ungi, sfinte parinte, m’ai imbraci cu vesmantul lung si mi’ai pus pe cap cununa”.
Istoricul Sozomen ne spune ca vrajmasii Sfantului Ioan Gura de Aur, au intrat in noapea de Pasti in biserica, “i’au maltratat pe preoti si pe diaconi si i-au scos afara, desi acestia erau imbracati in vesminte sacerdotale”.
Din cele expuse pana acum, putem conchide, ca in primele veacuri crestine, sfintitii slujitori savarseau serviciul serviciile dumnezeesti imbracati in haine deosebite, consacrate numai in scopul oficierii slujbelor bisericesti.
Nu avem nici o marturie istorica sau scripturistica, care sa ne arate ca vreun Sfant Apostol, ar fi botezat in bermude, precum tovarasul de mai sus!
Nota: Clipul in care se arata botezul savarsit de ereticii protestanti in Italia intr-o cada de baie, pastorul sau cine o fi fost el fiind imbracat cu niste bermude (pantaloni scurti) poate fi vizionat la urmatorul link:
http://www.youtube.com/watch?v=0_fiL...layer_embedded