În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Răspunsul în varianta scurtă este: Nu, nu e păcat.
Acuma, varianta un pic mai lungă: instituția care are deplină competență în materie de morală este Biserica. Prin urmare, păcat este ceea ce Biserica definește ca atare. Deci, Biserica nedefinind pariurile ca păcat, înseamnă că fapta în sine (parierea) nu este materie păcătoasă. Nu același lucru putem spune despre furt sau despre curvie, unde fapta în sine este materie păcătoasă.
Pe de altă parte, de la o anumită limită rezonabilă parierea poate fi o eroare împotriva virtuții prudenței. Din aceeași categorie cu fumatul. Una ne găurește buzunarul, cealaltă plămânii, ambele având potențial de a da dependență. Când se ajunge aici, avem închinare la Mamona: un creștin care face asta, din cauză că timpul și gândul lui (nemaivorbind de bani) este deplasat de la direcția la care toată viața noastră trebuie să fie este în pericol spiritual: ca să ne mântuim, bine este nu numai să evităm păcatul, ci să practicăm virtutea. Când stăpânul unei prăvălii, având încredere într-un băiat de prăvălie, îi lasă prăvălia și vine a doua zi să se intereseze cum a mers, el nu va fi mulțumit dacă angajatul său nu a făcut nimic rău, ci a ținut prăvălia închisă și a dormit toată ziua. Nu îl va pedepsi, dar pentru ce să îl plătească ?
În sfârșit, să mai observăm că Biserica ne îndeamnă nu numai să fugim de păcat, ci să fugim și de ispită. Prin natura activității lor, casele de pariuri și de jocuri pot fi ispite: găsim acolo o lume fără Dumnezeu, care se închină idolilor de tinichea și de hârtie. O problemă de tip asemănător este: "a intra într-un bar să bei un Cinzano este sau nu este păcat ?". Răspunsul e: nu este păcat, dar a frecventa barurile dincolo de limita rezonabilă este încălcare a prudenței, deviere de la ținta noastră Cristos, expunere la ocazii de păcat.
Părerea mea.
|