Despre petrecerea pe pamant si proslavirea Sfantului NICODIM Aghioritul
IAR SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR ZICE:
“VIRTUTEA ESTE MAI PRESUS DECÂT MINUNILE”
Tot el mai scrie și aceasta:
“Sfinții sunt acei care au credință dreaptă și viață curată. Chiar de nu săvârșesc semne, chiar de nu gonesc duhurile necurate, după cum Ioan cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie, nu se pomenește nicăieri că ar fi făcut semne!” (vezi cuv. Sf. Ioan Gură de Aur la tâlcuirea Epistolei către Filipeni).
Sfântul Ioan Botezătorul n-a făcut minuni în viața, dar a trăit ca Îngerii pe pământ și s-a învrednicit să boteze pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului.
Tot așa nici Cuv. Nicodim n-a făcut minuni dar viața lui a fost îngerească și a botezat milioane de suflete cu lumina cea sfântă a învățăturii sale.
Cărțile lui sunt ca niște făclii aprinse care luminează creștinătatea. Ele vor rămânea ca o călăuză de mântuire pentru toate veacurile. Dar ostenelile cele prea mari ce le-a suferit Cuvioasul Nicodim la alcătuirea cărților i-au supt de timpuriu puterile și la vârsta de 60 de ani s-a stins din viața aceasta precum se stinge o făclie de ceară curată, pentru a răsări ca un luceafăr luminos în lumina cerească. Toată viața și-a petrecut-o în sărăcie și întru osteneli mai presus de fire. Călugării din Sf. Munte îi ziceau “Dascăl” (adică învățător) iar el se numea pe sine “Lepădătură” și câine mort, atâta era de smerit încât oriunde se afla cu frații, tot locul cel mai de pe urmă îl căuta, umblând încălțat totdeauna cu opinci.
Cuviosul Nicodim Aghioritul n-a învățat Telologia la Universitatea din Atena și nici n-a colindat pe la școlile înțelepților din Apusul Europei (cum obișnuiesc Domnii Teologi de astăzi).
El s-a adăpat numai cu apa cea limpede a ortodoxiei din Mânăstirile Sfântului Munte, adică din Sfintele Scripturi. Dar razele învățăturii lui întrec toată știința înțelepților de astăzi care cuprinde lustrul filozofiei dar lipsită de miezul credinții. Căci un bob de credință curată prețuește mai mult decât vagoane întregi de știință lipsită de mustul credinții.
Este de însemnat că Monahii din Sf. Munte l-au socotit totdeauna pe Cuviosul Nicodim ca “Dascăl” al lor, așa îl numeau toți încă de când era în viață. Iar după mutarea lui din viață, toți Monahii și toți creștinii cari cunoșteau viața lui, îl socoteau ca pe un sfânt. Capul lui a fost așezat într-o cutie de lemn spre închinarea celor care cinsteau pomenirea lui.
Pe fruntea lui este scris: “Aștept Învierea Morților” după cum a lăsat el cuvânt înainte de moarte.
Prea fericitul și Marele Patriarh Ioachim al treilea mergând în Sf. Munte a îngenunchiat înaintea cinstitului său cap, îndelung rugându-se cu multe lacrimi ca să-l acopere în viață cu darul lui cel Sfânt. La urmă a sărutat cu evlavie cinstitul cap al Cuviosului zicând către cei de față:
“Cine nu socoate acest cap ca moaște de Sfânt să fie ANATEMA!”. Cu alte cuvinte el este socotit ca sfânt cu mult înainte de a se hotărâ în Sobor. Mulți dintre călugării aghioriți sărbătoreau pomenirea lui cu mult înainte de hotărârea Patriarhiei, căci toți erau convinși despre sfințenia vieții lui.
Numele lui a ajuns cunoscut și la Papistașii din Apus, cari au avut de multe ori discuții cu el pentru credință și s-au spăimântat de darul înțelepciunii care locuia întru el. Însăși aceștia pe care i-a rușinat de multe ori Cuviosul Nicodim, l-au însemnat în cărțile lor, împreună cu sfinții ortodocși din vechime pe care îi cinsteau și ei (adică alături de Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Damaschin și Sf. Andrei Criteanul).
O, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Nicodime, care mult doreai odinioară ca să mergi la noi în țară, ca să petreci la obștea Cuviosului Paisie de la Neamțu, adu-ți aminte astăzi de scumpa noastră țară, cerceteaz-o cu duhul dintru înălțime și vezi ce fel de obște au făcut azi românii, după moda sovietelor!
Fiii duhovnicești ai Cuviosului Paisie nu mai au loc azi în România, întreaga țară s-a prefăcut într-o obște care luptă pe Dumnezeu și aleargă către rău!
Tu care ești neîntrecut la sfătuire și prea dulce vorbire, vorbește și acum tainic, la inima Păstorilor duhovnicești de după “Perdeaua Roșie” ca să nu mai facă tovărășie cu Stăpânirea Întunericului, ca să nu mai înjuge Biserica la carul sovietic, să nu mai facă slujnică pe Mireasa lui Hristos, care este Biserica (Daca un sfant spune ca aplecarea [colaborarea Bisericii] sub jugul puterii comuniste/ cu puterea comunista INSEAMNA LEPADARE DE HRISTOS, atunci nu mai sunt chiar deloc multe de zis despre dreapta sau stramba credinta in care se regaseste BOR si realul motiv pentru care Sfantul Ioan Iacob a cerut printr-o scrisoare adresata patriarhului Iustinian Marina sa accepte plecarea sa in pustnicie, implicit sa nu mai faca ascultare fata de acesta [de patriarh, se subintelege].
|