Citat:
În prealabil postat de I.Calin
Nu știu ce să mai înțeleg. Am tot citit toate postările din topicul ăsta și nu pricep și pace. Ce treabă are spălatul cu credința? Păi, dacă spălarea are ca scop curățirea fizică a trupului și nu provocarea de senzații tari, ce trebuie să facem? Restul înțelesurilor duhovnicești ale spălării corpului îmi scapă. Să stăm plini de jeg așteptând ce? Sau există vreo legătură între spălat și mântuire?
Doamne iartă-mă, 16 pagini despre spălat?!?! Să mă simt un mare păcătos și un înstrăinat de cele sfinte că mă spăl de câte ori simt nevoia și în funcție de anotimp, de două - trei - patru - cinci ori pe zi?
|
Nici nu stiu daca trebuie inteles ceva...tu fa asa cum iti dicteaza constiinta, asa cum simti...ca nu spalatul sau nespalatul te mantuiesc...ci doar te inalta sau te coboara in ochii celor din jur.
Si acum mi-am adus aminte o intamplare interesanta legata de miros...era pe vremea cand eram in manastire. La un moment dat intr-o luna noiembrie-decembrie a venit la manastire un tanar care parea sa aibe probleme psihice si asta datorita vorbelor lui si comportamentului ciudat (realitatea era insa alta cu el)...stareta nu a vrut sa-l gazduiasca asa ca el, fara sa stie nimeni s-a culcat in grajdul cu vaci. A doua zi dimineata la ora 6 a inceput slujba, in biserica era cald si intuneric, doar luminile de la candele erau aprinse, maicile stateau linistite la slujba...dintr-o data biserrica s-a umplut de miros de balegar si urina incat maicile au iesit afara, au deschis gemuri, usi, suduiau si incercau sa-l dea afara pe tanarul care statea in genunchi in pronaos...eu nu m-am miscat de la strana si atat am auzit ca a spus tanarul comparativ cu maicile care nu mai taceau si uitasera ca era slujba: "Daca nu suportati acest miros, cum oare veti suporta mirosul iadului?"