Citat:
În prealabil postat de timeea89
Lucram pentru o doamna cu handicap. Ea se certa cu toata lumea ca i se parea ca toti isi bat joc de ea. Ca atare s-a plans si de mine (dar in acelasi timp nu vroia sa plec, si aveam si momente cand ne intelegeam bine, deci eu cred ca nu avea ceva personal cu mine). Intrebarea mea este: trebuia sa-i explic ca nu avem nimic cu dansa si ca vrem s-o ajutam cat putem, si sa-i spunema ca ceea ce pe dansa o vexeaza nu facem intentionat, asa cum isi imagina ea? Sau sa tacem, considerand ca daca ii raspundem o invatam?
|
Persoanele cu handicap sunt destul de greu de împăcat și ne asumăm o cruce când relaționăm sau "lucrăm" cu ele.
Felicitări că reușești să ai relații pozitive cu doamna respectivă: "in acelasi timp nu vroia sa plec", aceasta înseamnă o bulină albă pentru tine, chiar dacă "s-a plans si de mine". E foarte dificil pentru mulți dintre noi să ne comportăm potrivit necesităților unor astfel de persoane. Personal, nu știu dacă aș putea.
Poți, spun eu, să-i explici că nu ai intenții rele, dar poți mai ales să-i demonstrezi prin atitudinea ta de zi cu zi. Dacă este și mai în vârstă ca tine, recomandabil ar fi să acționezi extrem de prudent când îi spui anumite lucruri să nu considere "ca daca ii raspundem o invatam". Dar tăcerea de multe ori poate spune mai mult decât cuvintele.
Câți dintre noi acceptă să fie dădăciți și să accepte cu seninătate sfaturi și recomandări? Mulți suntem sănătoși și ne revoltăm (reacționăm ostil) când alții "fac pe deștepții" și vor să ne învețe ceva chiar dacă au perfectă dreptate? Că doar nu o fi ei mai buni ca mine! Înțelegere față de suferința ei care nu este mică, spun că asta ar fi calea cea mai bună. Și răbdare, Doamne, câtă răbdare ne trebuie cu ceilalți ca să fie bine. Și mai ales, nu dădăci. Sunt puțini oamenii care-și pot impune punctele de vedere față de ceilalți și să fie și iubiți. Pot fi respectați, dar iubiți?