[mariamargareta]

249. Pucioşii de la Noul Ierusalim uneltesc şi se declară “unealta lui Dumnezeu” (III)

Nu lipsesc, ca de obicei, nici inovaţiile sforăitoare. Acum avem parte de expresia inovativă “taina păcii” , iar “poporului” creştin de la Pucioasa, după ce a fost numit pe rând “Noul Ierusalim” şi “Noul Israel”, acum i-a venit rândul să fie “Noul Emaus” şi “Noua Betanie”:

“O, pace ţie! Iubeşte taina păcii, tată! Împacă-Mi Duhul, fiule, şi păstrează-Mi-l împăcat, şi aşa să iubeşti tu taina păcii. Nu mai am pe pământ nici o Betanie în afară de tine şi de stăuraşul poporului Meu cel de azi. Iată, tu eşti Betania Mea, tu eşti Emausul Meu şi la tine pot să vin cu masa Mea, cu mersul Meu pe pământ, cu cina Mea descoperită, şi care Mă dovedeşte aievea lângă tine cu cuvântul Meu de Păstor, căci Mie Îmi place pe pământ să stau şi să păstoresc pe cei credincioşi şi să stau cu ei masă a împărăţiei Mele între oameni, şi pe care oamenii nu pot s-o vadă, căci ochii lor sunt ţinuţi să vadă.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Remarcăm abilitatea excepţională a Mihaelei de a asocia termeni disjuncţi, ca într-o aparentă armonie perfectă. Expresia “...Mă dovedeşte aievea lângă tine cu cuvântul Meu de Păstor...” este o dovadă concretă de impostură lingvistică şi scamatorie intelectuală. Cuvântul aievea înseamnă în văzul tuturor, pe față, deschis, limpede, lămurit. Deci, ar trebui să înţelegem din expresia de mai sus că Păstorul Hristos este între pucioşi şi apare în mod repetat în văzul tuturor. Or, întrucât acest lucru nu poate fi confirmat de nimeni (în afară de leliţa Mihaela, autoarea imposturii, singura care pretinde că L-ar fi văzut pe Hristos atunci când El îi vorbea) urmează “clarificarea”: Hristos Păstorul nu apare între pucioşi cu trupul, lămurit, ci doar cu cuvântul Lui de Păstor. Adică este aievea, dar nu este. Este cu Fiinţa, dar nu este, căci este numai cu duhul şi cu Cuvântul, dar nu şi cu trupul văzut. Se vede, căci este aievea, dar nu se vede, căci doar se aude, fiind numai Cuvântul, adică duh nevăzut fără trup văzut. Stă la masă cu ucenicii Lui, dar nimeni dintre ei nu-L vede mâncând cu ei, şi nici tacâm nu-I pun, deşi El le-a spus în mod repetat ca să-I pună.
Ca de obicei, pucioşii nu scapă nici acum ocazia de a se da de gol prin incongruenţe supărătoare, specifice omului, dar nu şi lui Dumnezeu. De exemplu, acum se pretinde că noua împărăţie a fost instituită de ceruri pe pământ acum 2000 de ani:

“Acum două mii de ani am aşezat cu o mânuţă de ucenici noua împărăţie pe pământ şi a dăinuit ea prin vremi prin cei credincioşi, care au fost şi sunt împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor”... (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Pe de altă parte, tot pucioşii proclamau nu demult că “noua împărăţie de pe pământ” a fost instaurată nu acum 2000 de ani de ucenicii lui Hristos, ci în zilele noastre, la Pucioasa, de ucenicii Mihaelei Tărcuţă. Însemnările pucioşeşti spun negru pe alb că anul 2003 era “anul doisprezece de la începutul împărăţiei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ţara Noului Ierusalim”. Pucioşii pretind deci că împărăţia cerurilor pe pământ a început fix în anul 1991, la Pucioasa, dar o perioadă bună de timp nu prea i s-a făcut publicitate, mai exact până în anul 2003, când pucioşii au reuşit în fine să-şi deschidă primul lor site oficial pe Internet:

“Îngerii venirii Mele, însoţiţi de Mihail arhanghelul şi de marele prooroc Ilie, scriu în cer şi pe pământ ziua a doua a lunii august, anul doisprezece de la începutul împărăţiei cerurilor pe pământ, pe pământul român, ţara Noului Ierusalim. Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o să Se veselească întru ea cu cei iubiţi ai Săi pe pământ. Amin. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 2-08-2003)

O altă incongruenţă se referă la exprimarea curentă, în care apar nepotriviri de sensuri care trădează neglijenţe specific omeneşti. Noaptea poate, de exemplu, dintr-o trăsătură de condei să devină zi şi noapte. Spre exemplu, Mihaela pretinde că “lupul în vreme de noapte, este flămând şi nedormit şi stă la pândă zi şi noapte”:

“...căci multă necredinţă apasă peste sufletul lui, şi aceasta se întâmplă de la nepăsarea de suflet, de la lipsa de veghe sfântă în vreme de noapte, când lupul este flămând şi nedormit şi stă la pândă zi şi noapte să-şi facă rost de vânat...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Păstrând nostalgia “Festivalelor Creştineşti” de altădată, când suflul organizator (şi mai ales banii trebuincioşi, mulţi bani) cădeau în sarcina soţilor Zidaru, liderii pucioşi îi convoacă acum pe adepţi, în formaţie restrânsă, să prăznuiască împreună “Adormirea Maicii Domnului” în “Grădina Întâlnirii”:

“Mă pornesc cu sfinţii şi cu îngerii să gătesc din cer şi de pe pământ dulce praznic, bucurie pentru mama Mea Fecioara, căci peste zece zile deschidem porţile grădinii întâlnirii, iar şi iar le deschidem ca să intre poporul cel credincios venirii Mele şi să vină să prăznuiască el cu Mine ziua înălţării la cer a Fecioarei mama Mea...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Acest gen de întâlniri, organizate de ani de zile numai şi numai în “Grădina Întâlnirii”, pun serios în umbră spaţiul consacrat iniţial de către liderii pucioşi pentru “întâlnirea lui Dumnezeu cu omul”, adică incinta care înconjoară “Templul” de la Glodeni. Liderii pucioşi ar trebui să-şi pună serios problema dacă acest teren le mai aparţine, atât virtual cât şi legal. Pe de o parte, ei nu-l mai folosesc pentru destinaţia consacrată, ci l-au abandonat de mult, preferând să se mute cu toate bagajele şi cu “sfinţenia” lor cu tot, în aşa-zisa “Grădină a Întâlnirii”. Pe de altă parte, nici deţinătorul legal al incintei (Iliuţă Bunea) nu mai este astăzi cu ei şi printre ei, ca să mai legitimeze (prin adeziunea sa) folosirea spaţiului de către sectă fie în regim de donaţie, fie în regim de comodat. Iliuţă i-a părăsit pe liderii pucioşi pentru totdeauna, consfinţind prin gestul său despărţirea de fantasmagoriile pucioşeşti şi de rolul său de altădată în cadrul sectei. Îndată ce condiţia iniţială a atribuirii terenului prin donaţie nu mai este îndeplinită (şi anume, ca Iliuţă să se dăruiască şi să se dedice şi să aparţină sectei, dar nu cu mâna goală, ci cu teren cu tot) nici dreptul pucioşilor de a mai folosi acest teren nu mai stă astăzi în picioare. O restituire (restitutio in integrum) a acestui teren către proprietarul de drept (Iliuţă Bunea) pare acum mai mult decât necesară: pare a fi o ocazie uriaşă şi unică pentru ca liderii pucioşi să-şi dovedească dreptatea şi cinstea lor, de care fac atâta tapaj cu orice prilej.

Acest test de onestitate se va dovedi însă o probă extrem, extrem de dificilă, dacă nu imposibil de escaladat, pentru rapacii lideri pucioşi. Ar fi trebuit ca această dorinţă să se fi conturat deja la ei, din proprie iniţiativă, nu să fie nevoie ca să li se sugereze din exterior că aceasta este singura cale spre intrarea lor în normalitate, în cinste şi în sfinţenie în raport cu drepturile fireşti ale lui Iliuţă Bunea.