Și mie îmi place să mă cațăr pe stânci (fără cordeline, carabiniere, pioleți) pentru a-mi fortifica organismul (însă în limita siguranței personale). Sus, pe stânci, văd altfel peisajele, mi se pare că măsimt mai aproape de bunul Dumnezeu. Aproape înainte de fiecare cățărare îmi fac semnul Sfintei Cruci. Mai fac și trasee montane lungi, iar iarna nu mă dau în lături să ies cu schiurile pe munte. Toate acestea nu mă determină să mă îndepărtez de Dumnezeu, ci îmi dă ocazia de a-I mulțumi Lui pentru tot ce a creat frumos pe pământ. E drept că și meseria mea mă ține aproape legat de munte (sunt "pădurar") și uneori simt nevoia să mai ies deasupra zonei împădurite. Mai multe detalii puteți vedea pe pagina mea de hi5:
http://iulius8324.hi5.com. (n-am profil privat). Apoi mai nocivă pentru suflet este vânătoarea (pe care o practic frecvent, chiar dacă nu împușc mai nimic) decât sporturi extreme.
Doamne ajută-ne!