[ory]

" Saracul " de popa, cine stie ce ratacire a avut si ce pocainta il va cuprinde dupa toate astea ! ! ! ?
Dar saracul de om bumbacit si batjocorit de cel care, poate intr-o zi a cerut milostenie pentru casa Domnului, nu prea spune nimeni.
Ma uitam la omul acela cu parul carunt, batut si calcat in picioare de cel caruia putea sa-i fie fiu, caci nu mai vorbesc de straiele pe care le purta si claia de plete lasate neingrijite in virtutea Domnului.
Asta nu este ispita diavolului, ci egoismul si prostia din mintea omului, este educatia si legea fara de lege care planeaza prin sanul monahal , deseori confuz de atata neconcordanta cu realitatea si " credinta ".
Pentru mine, nu este nici diavolul si nici preotul, ci doar omul cu caracterul si educatia lui, cu mintea neputincioasa ce ne DETERMINA sa facem ceea ce am facut o viata intreaga, pe o intreaga planeta...sa ne traim instinctele si principiile atat cat pot fi acestea formate prin rationament, restul...O APA SI-UN PAMANT.
Vinovati nu sunt cei care bat, ci cei care se lasa batuti si admit prin supunere batjocura si asuprirea din partea celor care au tupeu si niciodata credinta.
Este o aberatie ceea ce se intampla deseori prin manastiri, pretextandu-se rabdarea pentru Domnul.
Rar o sa vedeti un asftel de om ca se " pocaieste ", nu are cum, asa este firea lui si asa este educatia lui necizelata, va continua sa-si manifeste aceasta stare atata timp cat se vor gasi pe lumea asta oameni motivati sa-i rabde....motivati de asazisa credinta. Caci, astfel de lucruri se intampla si intre calugari.
In societatea aceasta civilizata, daca te trateaza seful cu violenta fizica si verbala ai dreptul sa-l reclami, deci, ai drepturi...acolo nu ai nici un drept sa protestezi, totul graviteaza in jurul presupusei credinte care, in mod atat de nedrept, capata puterea de a justifica rautatea si lipsa de moralitate.
De fapt ! Toti suntem la fel intr-un moment sau altul, intr-un fel sau altul...