[TINERI PENTRU ROMANIA]

"SĂ NU UITĂM NICIODATĂ, SĂ NE AMINTIM MEREU!

Redau mai jos câteva fragmente din scrisorile unor participanţi la Marele Război pentru Reîntregirea Ţării din anii 1916 – 1918.

Scrisoarea lui Ion Ghervasie, sublocotenent în Regimentul 27 Infanterie
„Dragă tată, îţi scriu ţie pentru că eşti bărbat şi pentru că nu vreau s-o supăr pe mama. (...)Diseară atacăm. Vom răzbate. Mi-e inima plină de mândrie şi de încredere că o sarcină atât de importantă ne-a fost încredinţată. Vom învinge, vei vedea. Timp de mai multe zile nu veţi primi veşti (...). Fii sigur că fiul tău se va comporta cu cinste. Vă sărut. Mă gândesc mult la mama şi o plâng.”
Pe 27.07.1917 sublocotenentul Ghervasie participă la atacul împotriva unor poziţii germane puternic întărite din apropiere de Mărăşti. Rănit grav moare din cauza rănilor în 05.09.1917. Împlinise 20 de ani pe 15.08.1917.

Scrisoarea lui Marin Constantin, soldat în Regimentul 32 Infanterie
„Nu plângeţi citind aceste rânduri, fiul vostru moare pentru ca România să fie mare, puternică şi respectată (...) marele meu necaz gândindu-mă la moartea mea e că veţi suferi din cauza ei. (...) Am căzut după ce am eliberat un petic din pământul ţării. Poate fi o moarte mai frumoasă?
Îi sărut cu drag pe fraţii şi surorile mele, pe care-i iubesc atât, şi-i rog să nu mă uite. Rămâi cu bine măicuţă dragă! Nu mai pot continua, dacă aş continua aş plânge poate şi-n bătaia tunului nu se plânge...”
Pe 22.08.1917 soldatul Marin Constantin cade la Mărăşeşti rănit grav de schijele unei grenade şi moare câteva zile mai târziu. Avea 22 de ani.

Scrisoarea lui Grigore Oprea, locotenent Regimentul 27 Infanterie
„Fiţi tari dragi mei părinţi şi dacă voi cădea, consolaţi-vă cu gândul că mi-am făcut datoria până la capăt. Să nu plângeţi, nu e de plâns cel care moare pentru Patria sa.”
Pe 19.08.1917, la Oituz, locotenentul Grigore Oprea este secerat de o rafală de mitralieră în timpul unui contraatac asupra poziţiilor germane şi moare pe 01.09.1917. Împlinise 25 de ani cu o zi înainte de a muri.

Să nu uităm niciodată sacrificiul înaintaşilor, să ni-l amintim mereu

Sacrificiul cetăţeanului pentru fraţi săi seamănă cu sacrificiul suprem săvârşit de Hristos pentru mântuirea omului şi a omenirii.
Sfântul evanghelist Ioan spunea undeva, citez din memorie: „Cine moare pentru patrie îşi mântuie sufletul, căci acela care moare pentru fraţii săi se oferă jertfă vie lui Dumnezeu şi-L urmează pe Hristos, care şi El şi-a sacrificat viaţa pentru fraţii săi.”
„Ce cetăţean demn de acest nume ar ezita să moară cu bucurie, dacă moartea sa ar fi în folosul patriei?”, se întreba Cicero.
Deviza lui Cato era „Pugna pro patria”(„Lupt pentru patrie.”).
Partea care nu se armonizează cu ansamblul căruia îi aparţine este depravată, membrul care refuză să-şi susţină corpul este inutil şi aproape paralitic. Oricine refuză să susţină naţiunea şi ţara, şi prin aceasta să se susţină chiar pe sine însuşi, nu-i decât un membru inutil şi aproape paralitic al corpului naţional." - Mihail Gh. Bujor (Ghebu)