Am urmarit cu interes, in particular, discutia pana acum, dar la acest punct am simtit nevoia sa intervin, pentru ca la multele aberatii scrise s-a adaugat una mare de tot. Cum vine asta ''desfranare=sex=relatii trupesti"? Ma tem ca avem din nou nevoie de DEX. Mi se pare mie, domnilor cunoscatori de canoane, pentru care lucru va respect, ca si considerarea relatiilor trupesti in casatorie drept pacat a fost aspru condamnata de Sfintii Parinti? Ca sa nu mai spunem ca sfideaza logica. Altfel de ce ar cere preotul la Sfanta Taina a Cununiei '' buna intelegere sufleteasca si trupeasca'' pentru cei doi tineri? Dupa opiniile unora dintre dumneavoastra, cum ca scopul impreunarii trupesti ar fi exclusiv procreerea, n-ar fi nevoie in casatorie decat de intelegere sufleteasca...or Dumnezeu, creatorul firii umane, are grija in egala masura si de trupurile noastre, ''temple ale Duhului Sfant". Sa ma iertati, dar personal desfid pe oricine pretinde ca dorinta legitima de a face dragoste cu sotul provine exclusiv din dorinta de placere, fie ca ea este pentru procreere sau nu. Alte situatii nu comentez.
Banuiesc ca majoritatea celor aflati in discutie detine un duhovnic, si sunt destui care, cu toata veneratia pentru Parintele Arsenie, nu-i impartasesc opiniile in totalitate, ceea ce nu ii coboara nici pe unul, nici pe ceilalti. Sa nu uitam ca numai Dumnezeu este cunoscatorul Adevarului deplin. Pana una-alta, tot de la un preot am auzit un lucru superb: '' Dumnezeu este foarte delicat si nu se amesteca in patul nimanui", cu siguranta nu in modul normativ-restrictiv in care pretind unii de pe aici.
Sa nu ma intelegeti gresit. Sunt pentru abstinenta in posturi, impotriva metodelor contraceptive si total pentru copii. Dar citind unele opinii am senzatia ca unii vorbesc fara a fi chiar in tema, adica fara a avea experienta vietii de familie cu copii. Caci tare e usor sa judeci! Oare cine ar avea dreptul, in afara de Dumnezeu, sa ii spuna unei mame daca s-a jertfit mult sau putin pentru ca are unul sau x copii? Sau ca ar mai trebui sa aiba n? Sa ma iertati daca vorbesc prea direct, dar consider ca putinele momente de intimitate, ca sa-i zic asa, o mama (crestina) le plateste cu varf si indesat in multele momente grele, incepand de la nastere si pana cand copiii cresc. Sa nu fim moralisti si sa judecam, pretinzand ca aplicam canoane, pentru ca ce altceva decat legi aplicau si fariseii din timpul Mantuitorului? A se mai vedea, va rog, si Noul Testament, nu numai VT, ca noi crestinii avem o lege superioara, cea a iubirii.
Si mai rog pe cei in cauza, cativa, sa nu mai utilizeze sintagme de genul ''pacatul tau'' fata de altii, pentru ca nu pentru asta discutam aici. Cel putin asa sper...
|