DOUĂZECI DE ANI
de maior (r) Tomescu Vasile
Noapte se lasă...
Peste drum de cazarmă, în parcul cu tei și platani,
Stau pe-o bancă un soldat și-o fată frumoasă.
Amândoi au douăzeci de ani.
Zarea-i senină,
Lumina-i slabă pe alei,
Pe cer e lună plină,
În aer plutește parfum de tei.
Cei doi își spun că se iubesc,
Ținându-se tandru de mână,
Și mii de vorbe dulci își șoptesc
Sub clarul de lună.
Cazarma e pustie.
Regimentul a plecat de mult la război,
E undeva la hotar luptând cu vitejie,
N-a dat un pas înapoi.
Noaptea se lasă...
Peste drum de cazarmă, în parcul cu tei și platani,
Stă singură pe-o bancă și plânge o fată frumoasă.
N-are decât douăzeci de ani.
Ceru-i mohorât,
O ploaie rece se cerne pe-alei,
Nori cenușii plutesc aproape de pământ,
Sunt desfrunziți bătrânii tei.
Iubitul ei a murit
Fără un oftat, fără un suspin.
Ajuta un camarad rănit
Când l-a secerat un glonte hain.
25 mai 1944
|