Subiect: Papalitatea
View Single Post
  #3  
Vechi 26.08.2010, 16:00:13
Erethorn Erethorn is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.12.2009
Locație: Timisoara
Religia: Catolic
Mesaje: 2.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de IonelS Vezi mesajul
Nu-i vorba de razbunare ! Mi-a intrat in cap ca "dogma" catolica e problema, bat-o vina ! Si mi-am zis s-o combat.., s-o evidentiez. Am simtit ca se cere un fel de corectie la dezechilibrul creat..Adica sa fi roman si sa fi atat de "strain", ca sa nu zic ostil, interesului de masa, numai pt ca esti catolic...Asta nu inteleg..Ma intreb ce-o sa iasa din casatoriile mixte cu musulmani, cum or sa ne lupte progeniturile lor ? Ma sperire gandul ca si alti crestini, apartinand altor culte crestine decat cel ortodox, simt si fac cam ce faceti voi ...!

Poate nu o sa intelegeti..Teroristii islamici pot fi combatuti numai atacand Coranul, caci de acesta sunt creati...Culmea este ca nu de o interpretare tendentioasa sunt creati, ci chiar de intelesul direct al ....
La fel si voi...Am crezut ca voi sunteti doar romani catolici, dar romani..Din pacate am convingerea ca ati devenit un segment ostil celorlalti romani..,tocmai datorita dogmei strambe..Ciudat ce-au facut in 900 de ani...! Vor sa creeze natia catolica cumva ?
Domnul meu, nu stiu despre dumneavoastra, dar eu sunt, sau ar trebui sa fiu, in primul rand catolic, adica crestin ortodox.

Abia dupa ce mi-am definit identitatea in raport cu Dumnezeu si cu Biserica Sa mi se pare corect sa ma raportez la alte grupuri, fie ele nationale, etnice, statale, economice sau intelectuale.

In primul rand catolic, si abia apoi: de rit roman, român, bănățean, avocat, de dreapta, carnivor, heterosexual etc. etc. etc.

In ceea ce priveste dogmele catolice, nimic nu m-ar bucura mai mult decat sa le discut cu dumneavoastra, sau cu alti preopinenti, la fel cum nu ma deranjează să discut despre orice dogme sau învățături creștine.

În calea acestei dorințe se ridică, din păcate, niște mari obstacole.

În primul rând, dumneavoastră nu sunteți discus să dezbateți. Dezbaterea presupune, drept condiție intrinsecă, lipsa prejudecăților. Ori, dumneavoastră porniți de la ideea preconcepută (preconcepută, pentru că, din nefericire, dovediți de la o postare la alta că habar n-aveți ce anume înseamnă în realitate Biserica Catolică) că aceste dogme sunt eronate, ba chiar mai mult, dăunătoare. Ca atare, le priviți cu ostilitate iar intenția dumneavoastră este să le combateți prin orice mijloace.

Și astfel ajungem la problema cea mai mare a "discursului" dumneavoastră - mijloacele.

În lumea dialogului civilizat și constructiv, fie el pe teme teologice, fie pe teme de tâmplărie, se așteaptă de la oricine susține o anumită teză să o argumenteze. Mai exact spus, să o argumenteze el, adică să producă niște construcții logice, din care să transpară o idee și un raționament care să îi fie propriu.

Copii de grădiniță, prin contrast, folosesc argumentul "așa a spus tata/fratele mai mare/așa am văzut la televizor". Ori, ceea ce le este îngăduit copiilor, nu ne este îngăduit nouă, despre care se presupune că ne-am dezvoltat, pe de o parte, capacitatea de a raționa, iar pe de altă parte, că ne-am însușit normele elementare privind civilitatea dialogului.

În ultimă instanță, aș fi dispus să accept chiar și metoda "cearșafului de citate", în lipsă de idei și de argumente proprii ale preopinentului. Ar putea însemna, în fond, să încerc să dialoghez, de exemplu, cu unul sau altul dintre Sfintii Parinti ai Ortodoxiei, prin intermediul dumneavoastra.

Ceea ce nu pot să accept, și ceea ce nu vă face absolut deloc cinste, este încercarea de a ne băga pe gât, în loc de argumente proprii și în loc de argumentele unor terți avizați, mizerii imunde pe care le-ați cules din sursele cele mai putin septice de pe internet.

Citate de site-uri sedevacantiste, ale unor duși cu pluta care se consideră papi ?!

Așa zise "surse", linkuri fantoma despre care, la o incercare de accesare, descoperim că nu duc niciunde ?!

Vi s-ar părea corect ca eu să combat dogmele ortodoxe cu "citate" de pe blogul calugarului Varzuvie care nu recunoaște ierarhia Bisericii Ortodoxe, care s-a intitulat singur patriarh, și care explică pe larg cum clerul ortodox s-a vândut Satanei și în bisericile ortodoxe stapânește masoneria, aghiuță, bubulii și șerpilienii, iar când veți încerca să accesați linkurile respective să constatați că blogul a fost închis, probabil pentru că "patriarhul" a postat imagini în photoshop în care mitropoliții ortodocși făceau conclav cu satana sau sex în grup cu masonii ? Pentru că, domnul meu, exact asta ați făcut dumneavoastră...

Închei aici "dialogul" cu dumneavoastră, avertizându-vă că cel mai mare rău nu îl faceți Bisericii Catolice, ci Bisericii Ortodoxe.

Last edited by Erethorn; 26.08.2010 at 16:05:04.