Întâi, vreau să spun că e un mare privilegiu să fim români, atât datorită frumuseții țării cât și frumuseții culturii, românii fiind o insulă de latinitate estică și dând lumii mari împărați (Constantin, Iustinian și alții).
În al doilea rând, legat de numele de români cu care ți-e ție rușine, el este numele istoric al poporului român. Ce mă deranjează pe mine este schimbarea lui "u" cu "o" pentru a fi mai apropiat de roman, în realitate poporul nostru numindu-se pe sine rumâni. Apoi, denumirea de daci venea de la o populație iraniană (asiatică deci) care cam cu 7 secole sau mai mult î.Hr. a cucerit teritoriul patriei noastre și a constiuit pătura conducătoare, aristocrația.
Cât despre cine a adus creștinismul în teritoriul țării noastre, chiar presupunând că Sf. Andrei ar fi ajuns pe aici și ar fi propovăduit, comunitatea de creștini creată de el ar fi fost prea mică ca să aibă o influență și să poți spune că el ia creștinat pe daci. În realitate, așa cum arată dovezile documentare și arheologice, creștinismul a fost adus în Dacia (ca și în alte părți ale imperiului roman) de soldați, negustori și alte categorii de populație din estul imperiului roman, în primul rând din Asia Mică. Spre exemplu, majoritatea mucenicilor din Dobrogea (sec. 2-3) nu erau originari de pe aceste meleaguri ci erau veniți din Asia Mică, de pildă cei
patru mucenici ale căror moaște au fost descoperite la Niculitel sau Sfinții
Astion și Epictet ale căror moaște au fost descoperite în 2002 la Dunavăț. Creștinismul nu exista înaintea secolului 3 în Dobrogea, nu există nici un vestigiu arheologic mai vechi de jumătatea secolului 3 iar în Dacia Carpatică dovezile sunt mai tărzii cu aproape un secol. Iar aceste comunități creștine din Dobrogea au fost decimate de către năvălirile barbare după pierderea controlului imperiului bizantin (sec. 6-7) asupra acestui teritoriu, fiind reîmprospătate cu grupuri de populație sud-dunăreană creștinată. În Dacia carpatică populația a rămas majoritar păgână până în secolele 10-11 așa cum dovedește arheologia (incinerarea ca rit funerar, lipsa obiectelor cu însemne creștine), când a început să fie încreștinată prin includerea în sistemul ecleziastic al primului imperiu bulgar.
Istoria românilor este altfel decât varianta oficială predată în școli și prezentată în manualele de istorie.
Nu există nici o dovadă că Sf. Andrei ar fi călcat pe pământul țării noastre. Există o tradiție bisericească, Origen (citat de Eusebiu în sec. 4) afirmând că el ar fi făcut apostolat în Asia Mică și Sciția, de-a lungul Mării Negre. O
scriere apocrifă din secolul 2 afirmă că el a fondat comunitatea creștină din Constantinopol dar toate acestea au mari șanse să fie false, povești inventate ulterior, mai ales că respectiva scriere e plină de minuni greu de crezut să fi avut loc în realitate.