[IonelS]

DESPRE CATOLICISM


Orice analist avizat si sincer dar mai ales apartinind Bisericii celei dreptmaritoare, poate observa un fapt pe cit de evident, pe atit de caracteristic pentru ideologia si politica pe care o desfasoara Vaticanul si biserica Romei. Anume ca, mai ales dupa Conciliul Vatican II, teologia romano-catolica se prezinta din ce în ce mai activ în mediile ecumenice ca pastratoarea, îmbogatitoarea Traditiei Ortodoxe Rasaritene, cu singura deosebire ca romano-catolicii s-au manifestat în alt spatiu geografic si cultural; în plus, cu citeva exceptii care îsi vor gasi cit de curind o rezolvare facila, esenta teologiei lor si scopul final al demersului lor teologic ar fi similar cu al Bisericii Ortodoxe. Aceasta teorie a asa numitelor "biserici-surori" este bazata pe recunoasterea de catre teologii ecumenisti a succesiunii apostolice, a tainelor si a existentei harului mintuitor si sfintitor în biserica Romei, daca nu în plinatatea lui, macar într-o masura mai mica decit în Biserica Ortodoxa. Aceasta este opinia pe care curentul ecumenist încearca s-o impuna, în ciuda nenumaratelor dovezi din întreaga traditie a Bisericii dreptmaritoare dar si a faptelor concrete promovate de politica de dominatie universala a Vaticanului. Realitatea este cu totul alta decit încearca sa o acrediteze teologii ecumenisti; acestia nu îsi gasesc nici o sustinere în Traditia Bisericii Ortodoxe si nici în Sfinta Scriptura. Sfintii Parinti nu au vorbit niciodata nici de „teoria ramificatiilor” (anume ca diversele confesiuni crestine ar fi ramuri ale unui trunchi comun care este Biserica lui Hristos) si nici nu au pomenit de recunoasterea succesiunii apostolice la romano-catolici. Succesiunea apostolica presupune înainte de toate succesiunea în adevar si nu doar o succesiune formala, istorica, a unei înlantuiri de episcopi care au ocupat scaunul Romei. Recunoasterea succesiunii apostolice este o eroare dogmatica si canonica grosolana daca ea se face fara ca o anume grupare eterodoxa sa revina la ortodoxie. Iata opinia reputatului canonist romin, parintele profesor Liviu Stan într-un articol al sau consacrat tocmai succesiunii apostolice:
„Este greu sa se gaseasca în scrierile Sfintilor Parinti ceva care sa infirme (…) paralelismul între succesiunea apostolica sacramentala si aceea în credinta a episcopatului sau mai bine zis a preotiei în totalitatea ei. De altfel, atitudinea vechii Biserici în chestiunea întreruperii succesiunii apostolice sacramentale prin caderea din credinta, adica prin ruperea succesiunii în credinta, este exprimata si în hotaririle canonice ale Bisericii si anume în canoanele 46, 47, 68 apostolice;7.II Ec; 95 Trulan, etc. care prevad rebotezarea ereticilor si hirotonirea din nou a clericilor acestora de orice grad - episcopi, prezbiteri sau diaconi.
(…) De altfel, cum s-ar putea imagina o succesiune sacramentala fara una de credinta? A admite asa ceva, nu înseamna oare a ne închipui sau a ne face iluzia ca Mintuitorul ar îngadui ca prin puterea harului sfintitor, prin puterea preotiei sa se întareasca si sa se raspindeasca ratacirile, ereziile? Ar fi însa cu neputinta sa se conceapa ca harul preotiei ar avea si destinatia de a servi si minciuna sau ratacirea, nu numai adevarul, si ca Mintuitorul ar îngadui sa fie pus acest har în slujba celor care naruiesc, iar nu zidesc Biserica? Este evident ca harul preotiei nu poate fi folosit împotriva credintei sau în slujba necredintei. De aceea el nu poate sa existe la eretici, caci prezenta lui la acestia, ar însemna binecuvintarea pacatului, sfintirea sau consacrarea lui. Ca urmare, în nici un chip succesiunea sacramentala nu poate exista fara succesiunea în credinta." Recomandam cu caldura acest articol al pr. prof. Liviu Stan, în care acesta, cu puterea argumentatiei bazate pe cuvintul Sfintilor Parinti si pe deciziile Sinoadelor ecumenice si sinoadelor locale, arata fara putinta de tagada ca: "Trebuie sa se conceapa ca Biserica ortodoxa nu este îndreptatita sa admita validitatea tainelor unei alte Biserici sau grupari religioase crestine, si deci nici existenta succesiunii apostolice în vreuna din acestea, decit daca, fie respectivele, fie unii membri ai lor, ar cere sa stabileasca intercomuniune „in sacris” cu ea, sau sa fie primiti în Ortodoxie.”
Acestea fiind spuse, vom constata, examinind cu atentie declaratiile si manifestarile romano-catolicilor, ca ei promoveaza nu numai inovatii periculoase în asa-zisa lor "Liturghie" dar si adopta initiative demne de a stirni un ris general.
În spatele declaratiilor lor prietenesti se regasesc aceleasi ambitii politice lumesti ca si în trecut. De aceea, în ciuda declaratiilor lor de iubire fata de Traditia Ortodoxa (ca în bulele papale „Tertio Milenio Adveniente” si „Orientale Lumen”), trecerea la dreapta credinta a acelora care se declara cu tarie prietenii Ortodoxiei în mai toate întilnirile ecumenice, nu se produce.
Multi din studentii nostri studiaza la Universitati apusene romano-catolice sau protestante. Strategia romano-catolicilor este veche si binecunoscuta din istorie. Spre exemplu, daca ne aplecam asupra istoriei uniatismului rominesc dar si asupra acestui fenomen al uniatiei din alte tari, teologii romano-catolici nu vor fi niciodata de acord daca un student ortodox ce învata într-o universitate apuseana le-ar cere, spre exemplu, sa treaca la romano-catolicism. Ei însa spera ca acel student, odata întors în tara sa, mult mai lax si mai tolerant în ceea ce priveste acrivia dogmelor si canoanelor ortodoxe, sa accepte la momentul potrivit actul uniatiei cu Roma ca pe ceva usor de înfaptuit si ca pe o normalitate.
Asa s-a întimplat si în veacul XVII, cu primul episcop romin unit, Atanasie Anghel (1698-1701); el a urmat seminarul teologic calvin din Ciugud-Alba si a izbutit sa cistige prin importante sume de bani bunavointa guvernatorului Transilvaniei si a altor dregatori, iar în septembrie 1697 a plecat în tara Romineasca, pentru ca sa primeasca, potrivit vechiului obicei, darul arhieriei. Se pare ca la Bucuresti se cunosteau intentiile catolicilor de a atrage pe romini si ca noul candidat - tinar si fara multa învatatura - nu prezenta prea multa încredere. De aceea a fost tinut la Bucuresti vreo patru luni, pentru a i se completa învatatura si a fi întarit în Ortodoxie. Desigur ca influenta dogmatica eterodoxa primita anterior, relativismul sau dogmatic si slabiciunea sa personala au avut ultimul cuvint în deciziile sale.