[IonelS]

Odata inceputa lucrarea de mantuire a neamului omenesc, prin nasterea, patimirea si Invierea Mantuitorului, trebuia continuata si desavarsita. Pentru aceasta, El Si-a ales ucenici prin care va propovadui neamurilor Cuvantul Evangheliei, vestea cea buna, mantuirea. Nu ei au ales apostolatul, ci au fost chemati la aceasta de catre Insusi Domnul: "Si umbland pe langa Marea Galileii, a vazut pe Simon si pe Andrei, fratele lui Simon, aruncand mrejele in mare, caci ei erau pescari. Si le-a zis Iisus: Veniti dupa Mine si va voi face sa fiti pescari de oameni. Si indata, lasand mrejele au mers dupa El. Si mergand putin mai inainte, a vazut pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan, fratele lui. Si ei erau in corabie, dregandu-si mrejele. Si i-a chemat pe ei indata. Iar ei, lasand pe tatal lor, Zevedeu, in corabie, cu lucratorii, s-au dus dupa El" Marcu 1, 16-20; "Si mergand propovaduiti zicand: �S-a apropiat imparatia Cerurilor�" Matei 10,7; "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti, si roada voastra sa ramana, ca Tatal sa va dea orice-I veti cere in numele Meu" Ioan 15, 16. in continuare, apostolii vor primi Duhul Sfant (Ioan 20, 22) iar odata cu el si darul vorbirii in limbi, imprastiindu-se in lumea intreaga pentru a implini menirea la care au fost chemati. Este o mandrie pentru noi, romanii, sa stim ca am fost increstinati nu prin siluire, din porunca vreunui lider politic ci prin lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, unul din cei 12 Apostoli, pe care Sfantul Ioan Evanghelistul il aminteste ca fiind intaiul-chemat. (Ioan 1, 40). Acest fapt istoric ne confera o oarecare cinste, dar ne si obliga, in acelasi timp. Si fara indoiala ca aceasta mandrie, care trebuie sa fie una ziditoare, o vor fi resimtit-o si celelalte neamuri increstinate de Sfintii Apostoli. insa nu gasim nicaieri in Sfanta Scriptura sau in Sfanta Traditie vreo dovada, catusi de neinsemnata, care sa ateste intaietatea vreunui apostol asupra altuia. Din contra, Mantuitorul ne invata altceva. Si totusi, Biserica Romei doreste sa fie deasupra tuturor. in incercarea ei de a detine suprematia n-a ezitat, din pacate, sa forteze interpretarea Scripturii si sa se foloseasca de dovezi istorice ireale, cum ar fi minciuna ca Sfantul Petru a pastorit in Roma. Dar ce spun romano-catolicii? Ei afirma ca Sfantul Petru a fost investit de Mantuitorul cu o putere mai mare decat a celorlalti ucenici si ca ar fi fost episcop al Romei. in virtutea acestui presupus episcopat, papa, fiind urmasul Sfantului Petru, s-ar bucura de aceleasi privilegii apostolice. Sa analizm argumentele romano-catolicilor, incepand cu cele istorice si continuand cu cele scripturistice.
PRIVIND EPISCOPATUL SFANTULUI PETRU LA ROMA


Sfantul Petru a fost episcop in Antiohia, neavand cum ocupa, in acelasi timp si Scaunul Romei. in acest sens exista cel putin doua dovezi incontestabile. Prima ar consta in insasi cuvintele Sfantului Petru din Constitutiile Apostolice, unde marturiseste ca primul episcop a fost Linus: "in ce priveste episcopii pe care i-am hirotonit din timpul vietii noastre, acestia sunt... iar pentru Biserica Romei, Linus, fiul Claudiei a fost primul, hirotonit de Pavel, iar dupa moartea lui, al doilea a fost Clement, hirotonit de mine, Petru". Asadar Sfantul Apostol Petru daca a ajuns in Roma a ajuns dupa Sfantul Apostol Pavel, si a venit nu cu scopul de a pastori ci de a hirotoni un episcop, al doilea din istoria Romei, dupa Linus.
Sfantul Irineu, episcopul Smirnei si ucenicul Sfantului Policarp confirma, de asemenea, numirea lui Linus de catre Sfantul Apostol Pavel: "Dupa ce au intemeiat si pus in randuiala Biserica Romei, au numit episcop pe Linus. Acelasi Linus este amintit si de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Timotei (II Timotei 4, 21). Succesorul lui a fost Anaclet. Tertulian insira aceeasi lista de episcopi cu Linus si Anaclet.
Donariul lui Constantin. Donariul lui Constantin este un edict roman imperial, nascocit probabil intre anii 750 si 850. Nu reiese clar scopul alcatuirii sale dar este cert ca apara interesele Papei, probabil impotriva pretentiilor bizantinilor sau a francilor lui Charlemagne care si-au asumat continuitatea imperiala in Vest. Unii spun ca a fost scris pe vremea Papei Stefan al II-lea, in jurul anului 752. Pretinzandu-se a fi emis de imparatul Constantin cel Mare, Donariul acorda Papei Silvestru I si urmasilor sai, ca succesori ai Sfantului Petru, stapanirea peste Roma si peste vestul imperiului, urmand ca Imperiul Roman de Est sa fie condus din Constantinopol de catre imparatul Constatin. La inceputul documentului se afirma ca aceasta este rasplata imparatului Constantin catre Papa Silvestru pentru catehizarea facuta, botezul crestin si miraculoasa vindecare de lepra. Donariul a fost folosit de papii medievali pentru a-si sustine pretentiile teritoriale si puterea seculara in Italia. A fost acceptat mai peste tot, desi imparatul Otto al III-lea a denuntat documentul ca fiind fals. Totusi, pe la mijlocul secolului XV, Biserica si-a dat seama ca documentul este o facatura. Umanistul italian Lorenzo Valla a dovedit in 1440 ca Donariul este un fals, analizand limba, si aratand ca anumite formule imperiale si latine, nu existau la acea data. Ulterior s-a demonstrat si faptul ca vindecarea lui Constantin de lepra de catre papa Silvestru este o legenda.
Decretele Pseudo-Isidoriene. Decretele Pseudo-Isidoriene reprezinta o colectie alcatuita cu mare maiestrie in Franta, probabil de Isidor Mercator. Colectia insumeaza peste 700 de pagini cu scris mic si cuprinde diverse decrete adunate si "completate", prin care Papa castiga o putere mai mare, mai ales in privinta problemelor religioase. Desi spre deosebire de "Donariul lui Constantin", aceste decrete se adreseaza mai mult lumii vestice, totusi ele cuprind si referiri la credinta ortodoxa, la aspecte litugice si mai ales la persoanele Sfintei Treimi. Astazi, nimeni nu se mai indoieste de falsitatea acestor decrete.