Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Da și nu prea. Mântuitorul spune clar că mai repede va trece cămila prin urechile acului decât va intra bogatul în împărăția cerurilor. Teoretic, bogăția nu e rea în sine dar practic ea aduce o împătimire, o legare de ceva pe care atunci când îl vom pierde vom simți o suferință ce poate deveni chin veșnic.
Dar bogăția nu e rea doar prin asta ci și prin faptul că ea ne acaparează, ne consumă timpul și puterile prin grijile pentru păstrarea și creșterea ei. Ideal ar fi să ignorăm complet orice preocupare pentru viața de acum și să ne concentrăm în întregime pe patria cerească, lăsând orice grijă în seama Domnului. Așa au trăit Părinții asceți ai primelor veacuri, oare se poate trăi așa și acum?
Părintele Sofronie Saharov spune că atunci când omul renunță complet la legăturile cu lumea, el intră în domeniul lui Dumnezeu (exprimarea era altfel dar aceasta e ideea). Instinctul de supraviețuire (de care vorbea cineva pe alt topic) ne face să ne agățăm cu disperare de relațiile cu ceilalți, de siguranța oferită de lucrurile acestei lumi și asta ne separă de grija și legătura directă cu Dumnezeu.
Ava Pimen spune "Voia omului este zid între el și Dumnezeu".
|
Ai si tu dreptate, dar nu uita ca Hristos spune ca 'ceea ce nu este posibil la oameni este posibil pentru Dumnezeu". Este mai greu sa te mantuiesti daca esti bogat, pentru ca ai mai multe ispite si mai multa responsabilitate. Dar daca le indeplinesti sau macar incerci, poti ajunge poate mai departe decat fiind sarac.
A renunta la avere nu inseamna neaparat a da totul. Inseamna si 'avand, a fi ca si cum nu ai avea'. (de la sf. Pavel citire) adica sa nu iti lipesti inima de ceea ce ai.