Am putea să privim la bunăsatrea mănăstirilor.Fiecare vieţuitor are o singură cameră,toţi mânâncă la aceiaşi masă(uneori mai hrănesc şi pe cei care îi vizitează),toată lumea munceşte,produce cele necesare traiului prinosul este vândut,şi nu se risipeşte nimic.
De ce acolo se poate şi în societate nu?
Statul nu le dă aproape nimic şi majoritatea mănăstirilor sunt prospere.