[Mihnea Dragomir]

În timpul comunismului a fost o oarecare egalizare, dar o egalizare în jos. Asta e hiba oricărui sistem egalitarist. Cu matematică precizie, factorul comun e mai mic decât oricare dintre termeni.
Comunismul mi-a nenorocit tinereţea mie, iar părinţilor şi bunicilor mei viaţa. Iarna mi-o petreceam dârdâind şi în tot timpul anului principala preocupare era cum să facem rost de mâncare. Biserica mea a fost scoasă în afara legii, capii ei au putrezit în închisoare. Materia de liceu era îmbibată de filozofia materialistă, numită pompos "materialism dialectic şi istoric". Îmi era frică chiar şi să ascult bancuri cu cei care conduceau ţara. Nici prin cap nu-mi trecea să spun cu adevărat ce gândesc despre Dumnezeu sau despre Rege: aveam deţinuţi politici în familie (inclusiv tatăl meu) şi ştiam la ce mă expun. Ascultam Europa Liberă sub pătură, acolo am auzit că papa a numit comunismul "domnie a răului pe pământ" şi an după an a dezlegat pe catolicii din România de obligaţia postului, precum pe prizonieri. Era criză nu numai de alimente, ci şi de orice fel de categorie de bunuri: şi pentru cărţi mai ca lumea, alea puţine şi cenzurate care mai apăreau, îţi trebuiau "pile" la librării.
Bine că s-a terminat ! Sau nu s-a terminat ?