Si iar o poezie indragita de Parintele Teofil Paraian:
Grăit-am ieri cu Domnul prin lacrimi și i-am spus:
De noi, cum nu Ți-e silă, preascumpul meu Iisus?
Cum nu-ți întorci Tu fața cu silă de la noi,
Și cum mai vrei să suferi, făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,
Cel care peste aripi de înger a călcat?
Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o ferești,
În tină omenească să nu ți-o murdărești?
Cum poți să suferi Doamne miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai?
Cum suferi bezna noastră Tu, Soare strălucit,
Cum poți să rabzi ocara, Tu, Doamne preaslăvit?
Și cum fiind căldura iubirilor cerești,
În inima mea rece Tu vrei să locuiești?
Tu, cel ce stai în cerul cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să te cobori?
Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu
Ieși de la mine Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat, ba încă cu pasul Tău curat
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curățit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit,
Cu focul Tău pe mine cel rece m-ai aprins,
Și peste sărăcia mea goală ai întins,
Un colț al hainei Tale, și m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat,
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput,
Și sufletul meu, iată, Tu cer nou l-ai făcut,
În sufletul meu astăzi, Tu însuți locuiești,
Cu Maica Preacurată, cu cetele cerești.
Și pentru toate-acestea Iisuse prea iubit
În cerul nou din suflet, să fii în veci slăvit.
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|