Vasile Voiculescu
Călătorie spre locul inimii
Tâlhar
Doborât de ananghii, la poalele Tale
Doamne, nu mai știu să mă rog, nătâng.
Mă strivesc munți de angarale;
Ce ți-aș putea cere? Parale?
Bat cu fruntea țărâna și plâng.
Zac, așa despuiat, dosădit.
Dar cozile ochilor îmi fug viclene
Și iscodesc pe sub gene
Dincolo de roata pământului zgârcit...
Ce de avuții ai strâns, Părinte,
Acolo, sus, în țărmurile sfinte!
Gânduri păgâne îmi dau ghes...
Nu mă mai rog... Doamne, ai înțeles:
Cum te-aș prăda! Cucernic tâlhar,
Aș sări hoțește pe o fereastră
În împărăteasca Ta bazilică albastră,
Să jăfuiesc dumnezeieascul altar.
Nu mă ispitesc necuprinsele Tale taine,
Putere, slavă, minune, har,
Nici ale îngerilor aurite vestminte,
Deși n-am haine,
Nici înțelepciunea Ta, deși n-am minte,
Ți-aș lăsa raiul și stelele neatinse,
Nu-mi trebuiesc nemurirea cu vieți nestinse,
Nu jinduiesc nimic, la nimic alt nu m-aș bucura,
Nici jilț de aur, nici potir de mărgăritar:
Din toată holda de splendoare,
Din visteria de frumuseți și odoare,
Cu inima mea cutezătoare,
Doamne, numai Dragostea Ta aș fura...
__________________
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
|