[ALEXANDRU ANASTASIU]

(IV) IAR PROTESTANȚII
au devenit și mai fanatici și mai criminali când au ajuns la putere dovedind prin aceasta că aceleași energii demonice le-au insuflat râvna rătăcită.
De exemplu Luther [Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben,Saxonia - d. 18 februarie1546), preot şi doctor înteologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au fost aplicate în Bisericile Evanghelice-Luterane.Reforma protestantă dinGermania a fost începută de Martin Luther în 1517. El a încercat să reformeze anumite practici din Biserica Catolică dar n-a putut datorită fanatismului papistaş şi atunci în loc să meargă pe firul adevărului la Ortodoxie s-a rupt şi a făcut o rătăcire şi mai rea decât cea dintâi] tot timpul avea o ură de moarte faţă de Erasmus (Desiderius) din Rotterdam [(n. 27 octombrie ca.1466, Rotterdam/Olanda - d. 12 iulie 1536, Basel/Elveţia) a fost un teolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnaţi umaniştidin perioada Renaşterii şiReformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, "primul european conştient" (Stefan Zweig). Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica Catolicăa timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deşi el însuşi nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranţăreligioasă.] Această ură se datora doar faptului că Erasmus nu a fost de acord cu dezbinarea sinagogii papiste şi apăra dogmatic liberul arbitru. Erasmus i-a scris chiar scrisori de felicitare şi încurajare la moderaţie la început când Luther nu căzuse încă în culmea mândriei de papă de la Wittenberg. Cu toate acestea Luther, deşi chinuit până la disperare de gândul că cele ce a făcut nu au fost bune că au dus la catastrofele, dezbinările şi asasinatele în masă care au urmat de la el, nu vroia să renunţe la nici una din gogomăniile sale şi avea în loc de rugăciune neîncetată ura neîncetată faţă de Erasmus.
De asemenea după cum spune Sfântul Apostol Pavel Romani 1, „21. Pentru ca, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat.22. Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni. 23. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor. 24. De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pangareasca trupurile lor intre ei,” Sfinţii Părinţi comentează că la omul eretic şi mândru de minciunile lui vine un duh nestăpânit de desfrânare ca să se smerească şi să vadă cât de neputincios este şi rău şi să se lase de hule văzându-şi nimicnicia, iar dacă nu o face cade în altele mai mari. De aceea filozofii păgâni şi ereticii de multe ori nu se pot stăpânii şi cad mai ales în păcatul malahiei. Exemplificare în cazul nostru este şi Luther care n-a mai răbdat călugăria (era augustinian) şi fiind tot timpul doritor de desfrânare, ca să nu se facă de râs la acoliţii săi întâi a dogmatisit păcatul respingând cu argumente false din Scripturi călugăria apoi s-a căsătorit cu o călugăriţă (Caterina Bora). Era şi de o prostie duhovnicească celebră. Astfel când diavolul i-a apărut mulţumindu-i verbal rânjind cu o satisfacţie răutăcioasă de toată dezbinarea care o făcuse Luther în Apus şi de toate ticăloşiile ce aveau să se nască de aici şi mai ales de traducerea eretică a Bibliei în Germană şi de hulele la adresa Maicii Domnului şi la adresa Sfintelor Sinoade ecumenice, Luther în loc să se căiască şi să caute Adevărul, căci Dumnezeu atunci l-ar fi adus la Ortodoxie, a crezut că răpune pe drac aruncând în capul lui… o călimară. Această „ispravă eroică” - pată este prezentată cu o prostie îngămfată de toţi ghizii de la castelul Wartburg unde a avut loc evenimentul măscăricesc.
Luther era intolerant şi fanatic, nu a fost de acord cu nici o fracţiune care devia de la învăţăturile lui [nici cu Huldrych (sau Ulrich) Zwingli (n.1 ianuarie 1484 — d. 11 octombrie 1531) a fost conducătorul Reformei Protestante în Elveţia şi întemeietor al Bisericilor Reformate Elveţiene, nici cu Thomas Müntzer (n. 1469 Stolberg (Harz) - d.† 27 mai1525 lângă Mühlhausen /Thüringen) a fost un teolog evanghelist şi revoluţionar din timpul Războiului Ţărănesc German cu cei 12 „apostoli”ai săi şi cu toţi asasinii fanatici ai lui – la început ucenic al lui Luther dar care din cauză că a deviat a fost numit de Luther diavolul de la Muhlhausen, nici cu Martin Bucer (early German: Martin Butzer)[1] (11 November 1491 – 28 February 1551) nu a fost de acord pentru că era prea tolerant, fost călugăr dominican, nici cu Jean Œcolampade (1482-1531), réformateur de Bâle fost călugăr dat afară din călugărie şi devenit protestant etc. ]cu nici o altă aşchie ruptă din sinagoga papei decât cu cea a lui. Este specific aceasta tuturor dezbinătorilor de biserică. Aşa s-a întâmplat cu Biserica din Apus când s-a prefăcut în sinagogă a papei, erau la un moment dat 3 papi în acelaşi moment (care o fi fost cel infailibil) rupându-se în protestantism, şi mai nou în catolici vechi, şi monahismul lor în mii de ordine călugăreşti. Aşa s-a întâmplat cu protestanţii, neoprotestanţii, sectarii şi schismaticii de la noi stiliştii care s-au mărunţit în 22 de grupări ce se ceartă între ele. De unde se vede că duhurile dezbinării acţionează la fel fie prin erezie fie prin schismă fie prin parasinagogă. Scopul este unul DEZBINAREA DE SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ ştiind bine diavolul că „‘Extra Ecclesia nulla Salus’” în afara bisericii nu e mântuire.
La Munster (să-i spunem oare monster?) anabaptiştii au pus mâna cu violenţă pe oraş în 12 ianuarie 1534 ca să-l facă Noul Ierusalim, să aştepte pe Hristos să vină a 2-a oară să mântuiască pe cei aşa zişi „pecetluiţi de înger” Apoc. 7, „4. Si am auzit numarul celor pecetluiti: o suta patruzeci si patru de mii de pecetluiti, din toate semintiile fiilor lui Israel”. Sub conducerea lui Jan van Leyden marele profet al lor s-au petrecut următoarele fapte: la 10 mai plimbându-se pe fortăreaţă să inspecteze lucrările de fortificaţie a suferit un atac de „inspiraţie profetică” s-a dezbrăcat şi a făcut astfel inspecţia. Apoi sub porunca duhului (nu e nevoie să-l numim pe duh care este) pentru a asigura posteritatea noilor israeliţi a dat decret public de interdicţie al fecioriei şi de obligaţie a poligamiei. Ca să dea exemplu personal şi-a luat … 16 soţii. Cine s-a opus a fost decapitat sau tăiat pe din două. Rămăşiţele au fost arse. A numit 12 judecători şi a confiscat averile de la orăşeni pentru ca toţi să fie egali şi să aibă averi de obşte să nu se mai muncească şi să se hrănească de municipalitate. Prin iunie propovăduitorul sărăciei şi averii de obşte s-a proclamat rege cu coroană, lanţ de aur bătut cu nestemate şi terminat cu un glob de aur cu o cruce şi 2 săbii şi eghileţi de aur şi haine din ţesătură de argint cu diamante desfinţând cei 12 judecători şi punînd un consiliu privat de 4 oameni. Oamenii se dedau desfrâului cu vecinii de aproape şi de departe şi fiindcă era cald îşi scoteau paturile în stradă în văzul copiilor ca să şi educe în legea duhurilor lor cît mai cu pregătire. Iarna lui 1536 aspră oamenii au început să moară de foame şi frig. Bătrânii şi copiii sunt sugrumaţi pentru că familiile nu-i mai pot hrăni după ce au epuizat de mâncat caii, câinii şi pisicile. Morţii sunt arşi dar mirosul face o duhoare înspăimântătoare care îngrozeşte dar pe de o parte face poftă de mâncare şi atunci se trece la canibalism şi coprofagie.
Până la urmă intră armata de 1500 de călăreţi condusă de episcopul de Munster, leagă pe Leyden şi pe Knipperdoling locţiitorul regelui şi călăul lui personal de coada unui cal târâţi patru leghe şi păziţi şi nu arată nici o îndurare faţă de orăşeni. Pe 22 ianuarie episcopul papist comandă următoarea execuţie: sfâşiere de vii, foarte încet, cu nişte cleşti înroşiţi în foc. Trupurile mutilate ale şefilor au fost închise în cuşti de fier agăţate în vârful clopotniţei catedralei Sfântului Lambert unde au rămas mai bine de trei veacuri.
„N-am vrut să se întâmple asta”, aşa au zis puţinii supravieţuitori din oraş aşa a zis şi Luther deşi el a început dezbinarea şi a dat ideea (contrară Scripturii) prin Sola Scriptura (numai Scriptura) că oricine citeşte Biblia are „duh sfânt” şi o poate interpreta cum pofteşte, devenind astfel fiecare protestant şi cititor al Bibliei un papă infailibil şi aruncând astfel minţile acoliţilor lui direct în labele monstroase ale dracilor arhiconi, teologii iadului şi filozofii întunericului . Cu toate că a zis că „nu a vrut să se întâmple asta” răspunderea îi revine lui şi mai ales papei care s-a rupt de la Duhul Sfânt, cel care dă blândeţe, înţelepciune şi pace şi care nici până azi nu şi-a revenit şi a inventat fanatismul religios oficial cu nuanţă creştină (că fanatism au avut toţi ereticii arieni, iconoclaşti etc. şi au făcut crime), care a dezechilibrat pe oameni de s-au rupt de papă şi au ajuns până aici, şi s-a ajuns din dragoste de politică papa să dea girul şi nazismului. Zic papă deşi au fost mulţi papi deoarece instituţia papală cu mândria ei, prin dogmele ei a fost cauza unei astfel de lucrări şi comportament al papilor şi papistaşilor. La Ortodocşi păcatele sunt personale iar Ortodoxia îi corectează fiind credinţa lui Dumnezeu şi nu se ajunge aici, Ea este sănătatea minţii, inimii şi comportamentului. Dar la papişti dacă te conformezi 100% credinţei papale te închini unui dumnezeu străin şi chiar dacă moralmente pari sănătos atunci eşti 100% bolnav de mândrie prin însăşi această ciumă şi molimă a minţii, inimii şi comportamentului şi mori în înşelare dacă nu cumva cauţi cu sete adevărul şi te duce Dumnezeu la Ortodoxie.
Va urma cu
Exemplele continuă şi cu anglicanii