Īn prealabil postat de cristina2012
In mijlocul raiului erau doi pomi, pomul vietii si pomul cunoasterii binelui si raului, doar ca nimic din ceea ce faci impotriva cuvantului Lui Dumnezeu nu este de folos. El ne-a creat, El ne cunoaste cel mai bine, iar cuvantul Sau este manualul nostru de functionare.
Daca te intrebi de ce a interzis Dumnezeu lui Adam si Evei sa manance din pomul cunoasterii, uita-te in jurul tau, vezi tragedia universului, moartea si boala... Dincolo de astea te poti uita la uramarea imediata a gustarii din fructul pomului cunoasterii binelui si raului: omul care traia in Eden, care vorbea cu Dumnezeu, care Il cunostea cum niciun om nu-L poate cunoaste, a ajuns dupa ce a mancat fructul acela sa se ascunda dupa un tufis de Dumnezeu Creatorul, Atottiitorul si Atotcunoscatorul... vezi ce idee nastrusnica i-a venit!
Acum, daca citesti cu atentie primele capitole din Cartea Facerii, ai sa vezi ca Dumnezeu ii spune lui Adam si de ce sa nu manace: "din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manaci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Fac. 2:17) Problema e ca Adam nu cunoastea decat viata, cu moartea, pe care pacatul sau a atras-o, s-a intalnit abia la moartea fiului sau Abel, ucis chiar de celalalt fiu, Cain. Nici noi nu putem cunoaste totul, dar cu cat vom asculta mai mult, cu atat vom cunoaste mai putin durerea.
Cand eram mica (vreo 3 ani) toata lumea imi spunea sa nu pun mana pe soba ca ma ard, sa stau departe de aragaz ca ma ard... mie mi se parea tare interesant focul. Intr-o zi am ramas singura in bucatarie si aragazul era aprins. M-am gandit sa vad cum este sa te arzi, asa ca m-am intins si am pus mana pe ochiul aragazului care ardea... De atunci si pana acum nu am mai indraznit sa nu tin cont deloc de ce ma sfatuiau cei mari.
In privinta credintei e tare bine sa incepem prin a asculta si apoi a ne ruga sa intelegem. Adesea e nevoie de o anumita maturitate (duhovniceasca) pentru a putea intelege, e indeajuns sa ascultam de Dumnezeu, sa ne rugam si sa avem rabdare... candva ne vom bucura ca nu ne-am ranit cu pacatul.
|