„Si lasandu-i, a iesit afara din cetate la Betania, si noaptea a ramas acolo. Dimineata, a doua zi, pe cand se intorcea in cetate, a flamanzit;
Si vazand un smochin langa cale, S-a dus la el, dar n-a gasit nimic in el decat numai frunze, si a zis lui: De acum inainte sa nu mai fie rod din tine in veac! Si smochinul s-a uscat indata.
Vazand aceasta, ucenicii s-au minunat, zicand: Cum s-a uscat smochinul indata?”
Așa trebuie să fie și creștinul ca smochinul! (Așa ne învață CLD)
Asta înseamnă că Domnul l-a iubit pe smochinul fără roade. Căci iată că nu dădea roade pentru burtă nici măcar pentru burta lui Dumnezeu, și era și ascultător căci imediat s-a uscat...
Așa trebuie să facă și Monahul, să dea roade de ascultare, și nu pentru lăcomie...
Dar voi ați înțeles că l-a blestemat că nu i-a satisfăcut Domnului lăcomia ori foamea? Și că l-ar fi ispitit cu nfrunze mari și frumoase? Păi Domnul s-a dus să caute dacă nu cumva dădea și rod n-ainte de vreme... deci dacă nu cumva era un arbore șerpesc ce lucrează pentru burta trecătorilor... dar negăsind rod în el, l-a întărit în Credință... și acesta ascultând până a doua zi a trecut de pe pămînt la CER. Cam
așa ca Mădălina Manole. Sau ca Fata
Morgana... Fata
Lugojana.
Dar ceva tot greșea smochinul? Că l-a și mustrat sau cum cred unii că l-a blestemat!