[CalmDown]

dragul meu frate rătăcit, TRICESIMUSQUINTUS

Minunile lui Dumnezeu sunt prin oameni și pentru oameni: „Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi.” (Faptele Apostolilor, II, 43)
Ba mai mult, Dumnezeu folosește adeseori mijloacele fizice (materiale) (omul e făcut din țărănă și Eva din coasta sa) ale acestei lumi pentru a „opera minuni”, cum spuneți: „Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, IX, 6) Și dacă Iisus Hristos „a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat" pentru vindecarea orbului, nu credeți că, cu atât mai mult, ar putea folosi rămășițele umane pentru înfăptuirea minunilor Sale și vindecarea oamenilor? Fiindcă moaștele, dragul meu frate rătăcit, tot tină = țărână înseamnă și „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Facerea, II, 7)

Cine suntem să judecăm mijloacele prin care Dumnezeu alege să facă minuni? Iar cadavrele, dragul meu frate rătăcit, sunt doar „corpuri, trupuri neînsuflețite, ale unui om sau ale unui animal mort”, iar MOÁȘTE s.f. pl. (În religia creștină) Rămășițele mumificate din corpul unei persoane considerată sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale) [DEX, 1998]

Cât despre icoane (Icoană = s. v. imagine, înfățișare, reprezentare, viziune - Dicționar de sinonime, Mircea și Luiza Seche, Editura Litera Internațional, 2002), omul însuși este o icoană a Dumnezeului nostru: „Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” (Facerea, I, 26) și „Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi, după chipul său şi i-a pus numele Set.” (Facerea, V, 3)

Și noi, fiind "asemănarea și chipul" = imaginea, înfățișarea, reprezentarea = icoanele Dumnezeului nostru Cel în Treime Slăvit, nu sărutăm icoane când sărutăm fruntea copiilor noștri? Iar imaginea, înfățișarea, reprezentarea, icoana Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este cu atât mai scumpă creștinului ce se află pe calea desăvârșirii și a mântuirii sale.

P.S.: Despre icoane și moaște, s-ar putea vorbi destule, dar dacă doriți să aflați mai multe (și sunteți sincer în demersul dvs.) aveți la îndemână internetul, dar și pe credincioșii Bisericii Ortodoxe, care nu-și pun atâtea probleme de cinstirea icoanelor și a moaștelor (le respectă și atât). Dar acestea sunt valabile doar dacă doriți cu adevărat să vă lămuriți și nu doar să discutați în contradictoriu și să furați din timpul de rugăciune al altora!

1. În cazul acesta lăsaţi-L pe Dumnezeu să opereze minunile cum vrea, când vrea şi prin cine vrea; nu-I forţaţi mâna! După marile îmbulzeli de pe la moaştele din România, ar trebui să fim ţara cu cele mai multe minuni/cap de locuitor. Din nefericire, suntem ţara cea mai nenorocită din Europa. Poate tocmai de aia.

2. Înduioşătoare imagine, dar în acelaşi timp apropiată de definiţia contemporană a idolului. Căci chiar şi un copil poate deveni idol atunci când i se acordă o atenţie exagerată, luând locul lui Dumnezeu. Cu atât mai mult o reprezentare, care la urma urmei nu are de-a face nimic cu Persoana Domnului Hristos.

3. Dar să nu exagerăm... Cine şi-a întocmit deja agenda rugăciunii, nu se lasă distras de o discuţie în contradictoriu; iar cei ce neglijează această disciplină spirituală tot la fel se comportă în discuţii: înjurând şi blestemând "sectanţii"...

1.Sfântul Prooroc Ilie „a forțat mâna” Domnului Dumnezeu când s-a rugat și apoi „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ”.

Iar la vremea jertfei de seară, s-a apropiat Ilie proorocul şi a strigat la cer şi a zis: "Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău.
Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine!
și s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ.
Şi tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu faţa la pământ şi a zis: "Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!”(Cartea a treia a Regilor, XVIII, 36-39.)



Ceea ce este o dovadă că Dumnezeu ascultă rugăciunile credincioșilor săi și le îndeplinește potrivit credincioșeniei acestora.


2.ÍDOL, idoli, s.m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ.

Icoană = s. v. imagine, înfățișare, reprezentare, viziune

Oare e același lucru?


3.O „agendă a rugăciunii”? Pe când un proces verbal al momentelor de rugăciune, pe când o dare de seamă și un bilanț contabil al rugăciunii și un exercițiu financiar al anului finaciar de rugăciune, dragul meu frate rătăcit? Știm amândoi că neoprotestanții sunt extrem de toleranți cu privire la formele de exprimare ale credinței (propovăduire, muzică, fotografii cu automobile, tineri frumoși pe Biblii etc.)!

Rugăciunea, dragul meu frate rătăcit, este o stare de legătură (comuniune) permanentă cu Sfânta Treime, e aceea comuniune de dragoste care nu-ți permite să aduci acuzații pentru lucruri care nu le-au făcut ceilalți. Nu mi-aduc aminte să vă fi spus în oricare loc sau dezbatere a acestui forum cuvintele pe care dvs. mi le puneți în gură: „înjurături și blesteme” (iar cei ce neglijează această disciplină spirituală tot la fel se comportă în discuţii: înjurând şi blestemând "sectanţii"...)



P.S. 1. Nu am o agendă a rugăciunii, am o rânduială fiindcă rugăciunea pentru mine ca, de altminteri, pentru orice ortodox care își respectă credința, e permanentă, e o stare de-a fi tot timpul întru Hristos, dragul meu frate rătăcit. Mă întreb: e chiar așa greu de înțeles faptul că rugăciunea e interioară (e glasul sufletului nostru ridicat spre Cer) și nu exterioară, tremurândă, afectată, ba chiar urlată?
2. Dumnezeu contabilizează, probabil, dar sigur că nu după agenda rugăciunii, bilanțul contabil al rugăciunii și exercițiul financiar al anului finaciar de rugăciune al preacredinciosului neoprotestant!
3. Nu mă simt lezat!