Va multumesc foarte mult pentru cuvintele atat de minunate si care mi-au adus speranta in suflet!
Nu am scris cu intentia sa ma vaicaresc sau sa mi se dea mie dreptate si ma bucur ca mi s-a adus in vedere si cam care a fost partea mea de vina. Sunt perfect constienta ca ar fi trebuit sa fiu mai tare in credinta inainte sa ne casatorim, poate chiar si inainte sa ne cunoastem. Si mai stiu si ca n-am fost mereu o sotie ideala, adica sigur am mai avut si eu toanele si egoismele mele. Dar de fiecare data cand am vazut ca acestea au stricat armonia dintre noi. mi-am calcat peste mandrie si i-am cerut scuze sotului meu, chiar daca pana sa apucam sa discutam mai pe indelete, mie nici nu mi-era prea clar ce parte de vina aveam eu. Si asta numai pentru ca supararile sa nu se adune intre noi si din mici ghimpi sa rasara spini pe care sa nu-i mai putem reteza decat cu palosul mai apoi...
Am totusi o oarecare tristete in suflet cand vad la sotul meu ce am mai vazut si la alti necredinciosi si anume indaratnicia in a cere iertare celor pe care ii iubesc, adica luarea initiativei vazuta in primul rand ca o dovada de iubire. Eu nu-mi consider personalitatea calcata in picioare daca fac asta fata de sotul sau parintii mei pentru ca cred ca iubirea ce le-o port merita efortul asta, insa as vrea sa vad asta si din partea sotului meu cateodata ca dovada de iubire mai mult decat orice alt cadou.
Si nu stiu cum sa-l fac sa inteleaga ca nu e fatarnicie, ca tocmai cu asta face credinta in Dumnezeu sufletul omului mai bun, adica puterea de a simti mustrare si regrete pentru ce ai spus sau cum te-ai purtat la foarte putin timp dupa ce ai facut-o, fara sa iti fi reprosat nimeni nimic.
Si pe langa asta si compasiunea adevarata si neinteresata sau judecatoare fata de semeni, punerea gandului si intentiilor bune si curate inainte de orice altceva in perspectiva asupra lumii si a vietii in general si altele ca acestea sunt trasaturi de care sotul meu are multa nevoie si pe care eu cred ca numai iubirea de Dumnezeu simtita din adancul sufletului i le-ar putea aduce.
Eu inca vreau sa cred ca am facut o alegere buna in a ma casatori cu acest barbat pentru ca macar dintr-un punct de vedere, il consider superior mie la intrarea noastra in casatorie: el nu mai avusese nici o relatie de durata cu o fata inaintea mea (deci nici relatii intime) pe cand eu mai avusesem un prieten (si iubit) inainte de a-l intalni pe el.
El mi-a spus ca nu a intalnit pe cineva ca mine si de aceea nu a avut curajul de a face acel pas cu nici una din fetele pe care le-a cunoscut inaintea mea, simtind ca acele relatii nu ar fi avut un viitor. Pentru asta ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru ca am convingerea ca legatura intr-o casnicie este mult mai puternica atunci cand este cu primul barbat/femeie din viata decat poate fi cu urmatorii. Cine stie, poate ca si eu nu as fi nici atat de critica fata de sotul meu daca el ar fi fost primul barbat din viata mea, dar acestea sunt regrete pentru greselile mele pe care le voi purta mereu pentru ca le merit si sper sa fiu un exemplu macar pentru cativa de ce inseamna naivitatea in relatia cu sexul opus...
Continui sa sper ca macar exemplul parintilor mei ii va fi de folos sotului meu candva: parintii mei si-au intors sufletele spre Dumnezeu tarziu, adica in anii mei de facultate, cand au ramas doar ei doi singuri acasa si s-au confruntat cu intrebarea ''oare casnicia noastra mai are vreun rost acum ca am terminat conlucrarea in cresterea copilului nostru?" Si din fericire raspunsul a fost 'da'' doar pentru ca s-au regasit in iubirea adevarata adica cea pornita de la Dumnezeu in ziua sfintei cununii.
Pana atunci, poate va mai trece mult timp in care sotul meu sa fie intr-o continua admiratie la adresa studiilor si descoperirilor oamenilor de stiinta si sa-i considere probabil un fel de zei ai epocii moderne, iar eu sa sper si sa ma rog ca sufletul sau sa isi ceara si el drepturile intr-o zi mai presus de minte si de trup, adica sa primeasca hrana de care are nevoie la fel ca si celelalte doua.
Sperand ca aceasta perioada de incercare este crucea pe care trebuie sa o duc eu si multumind lui Dumnezeu ca nu este mai grea, va multumesc din suflet inca o data si Dumnezeu sa ne ajute si sa ne ocroteasca!
|