[Mihnea Dragomir]

Prin "copil" eu înţeleg un minor. Ascultarea faţă de părinţi se referă la minori şi, eventual, şi la fii şi fiicele majore cât timp nu sunt la casa lor. Respectul faţă de părinţi este altceva decât ascultarea: acela trebuie avut toată viaţa, chiar şi dacă ei se zaharisesc, chiar şi după ce ei nu mai sunt în trup.

Sunt două domenii în care părinţii pot da cel mult sfaturi, dar nu pot să îşi impună punctul de vedere, invocând ascultarea. Acestea sunt: discernământul vocaţional (spre căsătorie sau spre călugărie, spre laicat sau spre preoţie) şi în general ceea ce numim "carieră", precum şi, în cazul căsătoriei, în alegerea soţului (soţiei) care trebuie să fie făcută în mod liber, având ca bază iubirea între viitorii soţi. Deci, un părinte bun va da cel mult sfaturi (criterii de orientare), dar nu se va amesteca în decizie în asemenea privinţe. Dacă o face, fiul sau fiica este liber să nu îl asculte.

În cazul dv, având în vedere vârsta deplinei înţelegeri la care sunteţi, precum şi faptul că este vorba de o materie oarecum vocaţională, sunteţi liberă să nu ascultaţi părinţii fără a comite păcat. Cu atât mai valabil este acest lucru cu cât obiecţia pe care o aduceţi practicării meseriei propuse de părinţi este de natură morală. Or, de Dumnezeu trebuie să ascultăm mai mult chiar decât de părinţii noştri naturali.

Când spun "sunteţi liberă să nu ascultaţi" înseamnă că sunteţi liberă în această privinţă, nu că sunteţi liberă să nu ascultaţi în general.

Pace şi Bine,
M.D.