Eu nu-nțeleg!
De ce ades mi-e dat pe cale
Să-ndur dureri în fel și fel?
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nțeleg! Dar știe El!
Când cunoscut-am adevărul
Și vrut-am să spun despre el,
Silit am fost să tac adesea.
De ce așa? O știe El!
Din pâinea mea am dat la alții
Făr' să mă tem c-am să mă-nșel.
Răsplata: m-am ales cu piatra.
De ce așa? O știe El!
Când m-am luptat cu valul vieții
Și când am vrut s-ajung la țel,
Mă văd cu barca sfărâmată.
De ce-i așa? O știe El!
Când moartea luptă pe-ndelete
Să rup-al dragostei inel,
Rămân copii orfani pe drumuri.
De ce-i așa? O știe El!
Descurajat privesc adesea
Calvarul, crucea și pe Miel.
De ce sunt lacrimi fără vină?
Eu nu-nțeleg! Dar știe El!
Când mi-am trăit mereu viața
În curății de porumbel,
Stropit am fost cu murdării.
De ce-i așa? O știe El!
Eu nu-nțeleg, dar cred într-una
Mereu cu patimă și zel
Că multe din ce mi se-tâmplă
Eu nu-nțeleg! Dar știe El!
Și când trezi-mă-voi în Ceruri
Cu Domnul în al său castel,
Mă mir, ma-ntreb cum de-s acolo!
Eu nu-nțeleg! Dar știe El!
Simeon Cure
__________________
"Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!" Gal 6:14
Last edited by Doriana; 26.06.2010 at 10:27:57.
|