Matei 22
35. Unul dintre ei, învățător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat:
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?
37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.
38. Aceasta este marea și întâia poruncă.
39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii.
Marcu 12
32. Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El.
33. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele.
34. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe.
Luca 10
25. Și iată, un învățător de lege s-a ridicat, ispitindu-L și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?
26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești?
27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți.
28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta și vei trăi.
29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu?
30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.
31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături.
32. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc și văzând, a trecut pe alături.
33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă,
34. Și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el.
35. Iar a doua zi, scoțând doi dinari i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da.
36. Care din acești trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?
37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea.
Luca 18
18. Și L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?
19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.
20. Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.
21. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.
22. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie.
23. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.
24. Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăția lui Dumnezeu!
25. Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu.
si, daca mi se permite, drept raspuns simplu, cred ca trebuie doar sa ai vointa si curaj
Last edited by vlad-c; 25.06.2010 at 14:43:07.
|