Te aștept: intră
de Vasile Voiculescu
Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!…
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală;
Am cruțat-o…și mi-a rămas nepricepută, goală.
Am crescut-o mai rău ca pe prințese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese.
Voinică, se plânge că obosește-ndată:
Inimă făra de rost, inimă răsfățată.
Credeam că așa trebuie: poeții
Să-și poarte inima mai presus de greul vieții!
Dar iată, acum mi-e plină de toane și nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.
Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Că nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri!
…Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poți…Te aștept.
Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.
|